Customer magazines
Blu, Resurse, Volkswagen Spirit
Re:ply publica, pentru Sensiblu, revista Blu, o revista de sanatate si frumusete care apare lunar intr-un tiraj impresionant, de 130 000 de exemplare (auditat BRAT), si este distribuita in farmaciile Sensiblu, dar si in centre de afaceri, clinici, saloane de frumusete si prin standurile New Europe Promotion.
Primul numar al revistei a aparut in septembrie 2004, iar impactul pozitiv asupra clientilor a fost evident de la bun inceput. Revista este un instrument de marketing excelent pentru Sensiblu, compania putandu-si, prin intermediul ei, prezenta produsele, promotiile, sustine pozitionarea si valorile brandului intr-un mod original si printr-o abordare “soft sell”, neagresiva, prietenoasa. Calitatea grafica si editoriala a revistei este apreciata atat de clienti, cat si de advertiseri si agentiile media, si contrazice opinia, izvorata din ignoranta, conform careia revistele pentru clien]i sunt o rud` mai s`rac` a industriei de publishing. Bineinteles ca exista cutomer magazines prost facute, asa cum exista si reviste de piata mizerabile, dar nu trebuie sa cadem in pacatul de a infiera specia ca atare pentru incompetenta unora dintre cei care fac, dupa ureche, customer magazines.
O alta revista de companie din portofoliul Re:ply este RESURSE, primul customer magazine de pe piata romaneasca dedicata managementului capitalului uman – HR, outsourcing, training – realizata de Re:ply pentru Intersource Romania. De asemenea, impreuna cu prietenii nostri de la Supercar, am realizat, la inceputul acestui an, un customer magazine pentru Volkswagen. Revista Volkswagen Spirit apare trimestrial si se tiparesteste in 10 000 de exemplare. Feedback-ul pe care cei de la Volkswagen Romania l-au primit de la colegii lor din Germania este excelent. Nemtii au povestit ca au avut emotii, stiind ca revista va fi creata in Romania, dar ca sunt au fost incantati de layout si le pare rau ca n-o pot citi.
Sunt convinsa ca tot mai multe companii din Romania vor lua in considerare introducerea revistelor pentru clienti in mix-ul lor de marketing. Abordarile de genul “un mesaj pentru toata lumea” (‘one message fits all’) nu poate functiona cand avem de-a face cu un public puternic segmentat. De aceea, o mutatie catre marketing-ul one-to-one este de asteptat in viitorul apropiat.
Diana Capatina este copywriter si a lucrat in publicitate, presa si marketing communication, in companii precum Connex, Grafitti/BBDO, ProTV, Elle. In anul 2002 fondeaza, impreuna cu Iulian Puiu si Maureen Lloyd, compania Re:ply, specializata in publishing si marketing communication.
Re:ply a dezvoltat proiecte de publishing complexe: creare de concepte grafice (Supercar, Tabu, Idei in dialog, Cotidianul), reviste interne pentru companii (pentru Michelin, Aviva si UPC) si customer magazines (Resurse pentru Intersource, Blu pentru Sensiblu si Volkswagen Spirit pentru Volkswagen).
Printre clientii Re:ply se numara Connex, Academia Catavencu, Michelin, Aviva, Bouygues, CBRichard Ellis, Sensiblu si UPC.