Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cushman & Wakefield Echinox a consiliat eMAG în procesul de auditare şi certificare DEKRA Trusted Facility

Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox

Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a consiliat retailerul online eMAG în procesul de auditare și certificare DEKRA Trusted Facility, care reprezintă o confirmare a faptului că măsurile de siguranță contra răspândirii Covid-19 pe care compania le-a luat la depozitele, showroom-urile și birourile sale din București și județul Giurgiu sunt corect implementate și în conformitate cu standardele internaţionale stabilite de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În spațiile eMAG auditate și certificate își desfășoară activitatea aproximativ 4.000 de angajați, iar în următoarele zile certificarea va fi disponibilă pentru toate spațiile companiei din întreaga țară.

Cushman & Wakefield Echinox a deschis o nouă linie de business prin care asistă clienții și partenerii în vederea obținerii certificărilor DEKRA Covid-compliant.

Standardul DEKRA Trusted Facility urmărește ca toate măsurile de prevenire și gestionare a cazurilor de Covid-19, de la recepție/intrarea în clădire, la servicii tehnice și de mentenanță, curățenie și interacțiunea cu clienții sunt implementate în conformitate cu directivele furnizate de către OMS și de către agențiile locale care reglementează normele de securitate și sănătate în muncă, precum și de către instituțiile responsabile cu politicile de sănătate publică.

Mihaela Petruescu
Mihaela Petruescu

Mihaela Petruescu, Partner Asset Services, Cushman & Wakefield Echinox: „Ne bucurăm că am luat parte la acest proces de auditare și certificare, într-un context în care siguranța reprezintă preocuparea principală și pentru noi. Acest demers face parte din strategia companiei noastre de a fi mereu alături de clienții și partenerii noștri, astfel că ne-am extins serviciile prin adăugarea unei noi linii de business, oferind și servicii de consultanță în vederea obținerii certificatelor de sănătate și siguranță”.

Alexandru Niculescu, Vicepreședinte eMAG: „Am trecut prin acest proces riguros de certificare din dorința de a putea oferi colegilor și clienților noștri garanția faptului că teritoriul eMAG este unul sigur, în care normele de sănătate și securitate sunt respectate. Certificarea a implicat îndeplinirea unui set de peste 120 de criterii pentru toate spațiile noastre din București și la depozitele din județul Giurgiu, urmând ca, în zilele următoare, procesul de certificare să fie finalizat pentru toate spațiile noastre din întreaga țară”.

Beneficiile certificării DEKRA constau în implementarea de măsuri și protocoale standardizate de protecție împotriva răspândirii Covid-19 și a altor boli infecțioase, prin evaluări efectuate printr-un audit independent, recunoscut la nivel internațional. Perioada de valabilitate este de 6 luni de la dată evaluării, fiind urmată de o re-evaluare ce extinde valabilitatea cu încă 6 luni.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 19 ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.