Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Curtea Veche Publishing la final de Bookfest: “Primul pas” de Klaus Iohannis, cel mai cautat titlu

Duminica, 24 mai 2015, s-a incheiat cea de zecea editie a Salonului International de Carte Bookfest. Curtea Veche Publishing a lansat, in prezenta Presedintelui Romaniei si a sute de cititori, volumul "Primul pas" de Klaus Iohannis, acesta fiind si cel mai cautat titlu la standul editurii. Volumele regale, literatura contemporana de limba ceha, cartile de dezvoltare personala si profesionala au fost de asemenea apreciate la standul editurii.

Desi aceasta editie Bookfest a avut mai putini vizitatori ca cea din 2014, lansarea cartii Presedintelui Klaus Iohannis, cel mai important eveniment al salonului de carte, a atras si cei mai multi vizitatori. Presedintele Romaniei a ramas la standul editurii aproximativ o ora si jumatate, oferind si de aceasta data semnaturi pentru toti cei care si-au dorit un autograf. Lansarea a avut loc sambata, 23 mai, in prezenta Primei Doamne, Carmen Iohannis, cu participarea directoarei editurii Curtea Veche, Iren Arsene, si a scriitorului Iulian Tanase. Volumul prezinta detalii din culisele campaniei electorale si din primele zile ale mandatului prezidential. Primul tiraj a aparut in 20.000 de exemplare.

"Campania electorala a fost o perioada complicata, intensa, dificila, energizanta, paralizanta si totusi cred ca pentru cei care au fost cat de cat conectati la ea a fost o perioada interesanta. Pentru a nu uita cum a fost aceasta campanie electorala am vrut sa scriu, am vrut sa retin in scris aceste lucruri. Am vrut, pe de alta parte, sa nu se piarda cateva concluzii pe care le-am tras si eu si altii in campanie", a declarat Presedintele Iohannis la evenimentul de lansare.

Urmatorul titlu in topul preferintelor cititorilor a fost un volum regal destinat copiilor: "Maria a Romaniei. Regina care a iubit viata si patria" de Adrian Cioroianu si Mihaela Simina. Volumul, splendid ilustrat de catre Mihai Alexandru Mihail, este primul dintr-o noua colectie, Regii si reginele noastre, ce cuprinde carti destinate copiilor despre figurile importante ale regalitatii romanesti. Ideea acestei colectii a venit in urma observarii, de catre Asociatia Curtea Veche, a nevoii acute de carti pe intelesul celor mici astfel incat cele mai importante subiecte, inclusiv istoria, sa fie mai usor asimilate, in contextul in care peste jumatate dintre romani au dificultati de intelegere a textelor. Seria de carti este coordonata la Curtea Veche Publishing de Adrian Cioroianu.

Al treilea cel mai cautat volum la standul Curtea Veche Publishing a fost "Pas cu pas" de Klaus Iohannis, primul volum semnat de Presedintele Romaniei, bestseller al Targului de carte Gaudeamus 2014.

Pe locul patru in topul vanzarilor s-a aflat un volum regal scris de istoricul Diana Mandache. "Cotroceniul regal" este un album excelent documentat si minunat ilustrat, dedicat uneia dintre cele mai importante cladiri istorice ale Romaniei. Ridicat initial sub forma unei case domnesti si a unei manastiri, palatul de azi a fost semnificativ extins si modernizat de Familia Regala a Romaniei, mai ales in timpul Regelui Carol I si al Regelui Ferdinand. Din paginile cartii aflam detalii inedite despre suveranii Romaniei – atat episoade din culisele politicii internationale, cat si intamplari din vietile personale. Palatul Cotroceni a traversat si perioada comunista, a fost saracit pe patrimoniul sau si transformat in Palat al Pionierilor. Si dupa toate acestea, este azi sediul Presedintiei Romaniei, pastrand tot parfumul vremurilor prin care a trecut.

Cel de al cincilea titlu in topul vanzarilor la acest targ de carte a fost volumul Satantango de László Krasznahorkai. Autorul maghiar, premiat de curand cu distinctia "Man Booker International Prize 2015", este considerat una dintre cele mai originale si mai profunde voci ale literaturii central-est europene. Volumul ilustreaza, intr-un stil unic, cercul vicios si lipsit de sens in care se invarte umanitatea, la infinit. Satantango este cunoscut si datorita adaptarii cinematografice din 1994 realizate in viziunea regizorului avangardist Béla Tarr. Ina tasament puteti gasi un comunicat de presa cu detalii.

Bucuresti, 26.05.2015
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.