Fundatia VIER PFOTEN saluta decizia Curtii Constitutionale de a declara drept neconstitutionala actuala forma a legii privind gestionarea cainilor fara stapan. Hotararea, adoptata cu 8 voturi pentru si doar unul impotriva, confirma ceea ce organizatiile pentru protectia animalelor au semnalat in repetate randuri: actul normativ cuprinde prevederi contradictorii si discriminatorii, incalcand drepturile fundamentale ale cetatenilor si conducand la propagarea problemei cainilor fara stapan.
„Este o victorie si o incununare a eforturilor comune depuse de organizatiile pentru protectia animalelor, care reusesc astfel sa opreasca o lege inaplicabila, neunitara si imorala. Curtea Constitutionala a luat decizia corecta si speram ca, o data trimisa inapoi la Parlament, forma finala a legii sa respecte normele etice si recomandarile UE privind gestionarea populatiei de caini fara stapan”, a declarat Ioana Dungler, director de proiecte VIER PFOTEN.
Unul dintre argumentele forte ale Curtii Constitutionale impotriva legii a fost faptul ca eutanasierea nu poate fi decisa prin consultarea populatiei, ci pe baza unor argumente medicale, decise de specialisti, sau in cazul unor situatii exceptionale. Argumentul coincide cu viziunea VIER PFOTEN, potrivit caruia eutanasia este un act medical, executat de un medic veterinar in baza unui diagnostic, care nu poate lua forma unui act criminal. Decizia eutanasierii nu poate fi lasata la latitudinea nespecialistilor, prin ignorarea recomandarilor expertilor internationali.
VIER PFOTEN subliniaza si cu aceasta ocazie faptul ca problema cainilor fara stapan nu poate fi rezolvata peste noapte, prin metode brutale si ineficiente precum uciderea. Exista o solutie simpla si unica – sterilizarea. Pentru a avea insa rezultate, primariile ar trebui sa inceapa imediat campanii de sterilizare a cainilor fara stapan, dublate de campanii de adoptii si de informare corecta a cetatenilor.
„In loc sa tot astepte ca legea sa le dea voie sa eutanasieze cainii fara stapan, primariile ar trebui sa inteleaga ca nu le interzice nimeni in acest moment sa organizeze campanii eficiente de sterilizari, care vor beneficia cu siguranta de sprijinul ONG-urilor si al cetatenilor responsabili. Numai in acest mod vor ataca direct cauza, si nu efectul”, a declarat Kuki Barbuceanu, manager de programe VIER PFOTEN.
În cei 11 ani de prezenta in Romania, VIER PFOTEN a sterilizat peste 80.000 de animale fara stapan, in baza unor protocoale incheiate cu autorităţile locale.
In perspectiva retrimiterii actualei legi in Parlament, Fundatia VIER PFOTEN isi declara in continuare disponibilitatea de a oferi legislativului consiliere bazata pe o experienta indelungata in gestionarea populatiei de caini fara stapan dar si pe rezultatele studiilor stiintifice internationale. Rezultatul colaborarii ar duce la aparitia unui act normativ coerent, unitar si functional pe termen lung.