Atmosfera s-a mai relaxat în fermă și se pare că deviza Ginei, fermierul săptămânii, de a fi pace și dragoste în fermă cât este ea la conducere, a funcționat. Fermierii au început să glumească și să muncească cu spor alături de nea Rață.
Ferma Vedetelor a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, fiind urmărită în intervalul de difuzare 20:31 – 21:28 de aproximativ 1.5 milioane de români la nivel național. În minutul de aur, de la 21:27, aproximativ 2 milioane de persoane priveau peripețiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 9.1 puncte de rating și 25% share, în timp ce postul de televiziune situat pe locul doi a obținut 4.4 puncte de rating și 12% share.
Dimineața, concurenții au constatat cu surprindere că barometrul făcut de Busu funcționează perfect. Acul s-a ridicat, iar soarele strălucea deasupra fermei. Dan a compus o nouă piesă pentru colegii săi – Prienteni Buni, Nebuni, Dar Buni, care a fost lansată ieri seară și i-a adunat pe toți în jurul mesei pentru o scurtă cântare.
Nea Rață i-a pus la treabă pe fermieri: au greblat curtea, au curățat paiele, au măturat, au terminat de construit porumbarul și au săpat.
Faptul că Vica și Augustin sunt servitorii săptămânii, a stârnit situații amuzante: „Profit de situația asta, în care cei doi, acești Romeo și Julieta ai fermei, nu se înțeleg deloc și tot încerc să îi apropii!”, a spus Gina. Ei trebuie să lucreze și să doarmă împreună, după ce au avut mai multe conflicte de-a lungul show-ului.
Cei doi servitori au fost trimiși în pădure să culeagă urzici și leurdă, însă această sarcină a fost refuzată inițial de Augustin: „Cred că îi e frică de mine!”, a spus Vica. Într-un final, cei doi au acceptat sarcina, dar Augustin a făcut tot posibilul să nu se întâlnească cu colega lui. Întorși din pădure, la îndemnul lui nea Rață, Augustin a sărutat-o pe Vica cu patos: „Mamă! Marfă! S-a unit apa cu uleiul!”, a spus nea Rață, iar Vica a completat: „Dar ce pupic, mamă ce bărbat! Ce pupic! Chiar pupă bine! Îmi place și mai mult de el!”.
Iulia Vântur a dezbătut cum a fost noaptea servitorilor în fân, iar glumele au fost savuroase. Alegerea primului duelist a tras balanța către zona fetelor. Gina a ales-o pe Vica pentru a lua parte la duelul de sâmbată: „Am voie să aleg un bărbat? Mi-ar plăcea un duel cu Augustin!”, iar Iulia a completat: „Puteți să îl faceți în seara asta!”. Aceste cuvinte le-au dat fermierilor ideea de a face un duel de antrenament între ei pentru o miză mare: carne pentru grătar, cartofi prăjiți și salată.
În ediția de astăzi telespectatorii îi vor vedea pe concurenți cum se luptă la duelul improvizat pentru a obține o masă adevărată, pe cine primesc în vizită fermierii ca să le vorbească despre ce le pregătesc astrele, dar și pe cine va alege Vica să îi fie adversară în lupta de sâmbătă.
Toate edițiile Ferma Vedetelor pot fi urmărite și pe voyo.ro.