al cincilea si al saptelea
La doar o lună după ce sezonul DTM 2014 a ajuns la final, piloţii BMW DTM Marco Wittmann (Germania) şi Augusto Farfus (Brazilia) au revenit în acţiune pe legendarul circuit stradal din Macao (China). Campionul DTM din acest an şi omul care a încheiat pe locul secund în clasamentul piloţilor din 2013 au concurat în disputata Cupă GT Macao, cursă de susţinere în cadrul Macau Grand Prix. Cei doi s-au aflat la comenzile unor modele BMW Z4 GT3, înscrise de AAI Rstrada în cadrul programului BMW Motorsport Customer Racing. Farfus a încheiat pe locul al cincilea cursa de pe dificilul Guia Circuit, în timp ce Wittmann s-a clasat al şaptelea.
Cupa GT Macao s-a impus ca un reper important în calendarul curselor destinate echipelor GT din întreaga lume. În fiecare an, unele dintre cele mai bune modele GT3 se reunesc pentru ultima dispută directă la finalul sezonului din motorsport. Farfus şi Wittmann şi-au făcut debutul în această cursă specială, dar ambii erau familiarizaţi cu circuitul stradal îngust din Macao, după ce au concurat în trecut pe acest traseu. Farfus a cunoscut succesul cu BMW în Campionatul Mondial FIA pentru Turisme (WTCC), în timp ce precedenta apariţie a lui Wittmann pe acest circuit a fost în Formula 3. Acum, ei au concurat pentru prima dată pentru AAI Rstrada cu BMW Z4 GT3.
Farfus şi Wittmann s-au calificat pe locurile al optulea şi al zecelea. Cursa de duminică dimineaţă a constat în 12 tururi pe traseul stradal îngust, unde glisierele de protecţie sunt foarte aproape de maşini. Farfus a reuşit un start bun, urcând pe locul al şaselea. Brazilianul a reuşit un ritm bun, care l-a menţinut aproape de grupul fruntaş pe întreaga durată a cursei. În turul 10, el a mai urcat un loc, poziţie pe care avea să şi-o menţină până la finalul cursei. Wittmann şi-a păstrat locul al zecelea la start. Apoi, germanul a urcat un loc în momentul în care cursa îşi încheia prima treime, după care a beneficiat de un acroşaj petrecut în faţa lui, care a implicat două maşini. În cele din urmă, Marco a trecut linia de sosire pe locul al şaptelea. Victoria i-a revenit pilotului Mercedes Maro Engel (Germania).
"Nu mi-am asumat riscuri majore la start, dar am reuşit să câştig două locuri", a declarat Farfus. "Viteza în cursă a fost foarte bună, spre deosebire de calificările de sâmbătă. Date fiind circumstanţele şi experienţa redusă pe care echipa noastră a avut-o în comparaţie cu concurenţa, locul al cincilea este ca o victorie. Important este că am reuşit să acumulăm multe date pentru evoluţiile viitoare. A fost plăcut să revin în Macao după patru ani."
Wittmann a concluzionat astfel participarea sa: "Nu a fost un week-end uşor pentru noi. Concurenţa are multă experienţă pe acest circuit, iar noi suntem la prima participare aici cu această echipă. Am îmbunătăţit pe parcursul cursei, în comparaţie cu sesiunea de calificări, şi putem fi foarte mulţumiţi cu locurile al cincilea şi al şaptelea. Foarte important este că am acumulat multă experienţă pe parcursul acestui week-end. A fost distractiv să revin în Macao – cel mai bun circuit stradal din lume, cu o atmosferă fantastică".