Peste14 ore de transmisiuni, pe parcursul a trei zile, vor conecta iubitorii de tenis cu Sala Sporturilor “Transilvania” din Sibiu
În perioada 6-8 martie, TVR 2 şi TVR HD vor transmite în direct de la Sibiu întâlnirea dintre echipele masculine România – Israel din cadrul Cupei Davis, contând pentru turul 1 al grupei I valorice a zonei Europa-Africa.
Competiţia, la care invitat de onoare este preşedintele României, Klaus Iohannis, se va desfăşura în Sala Sporturilor Transilvania, pe zgură.
În faza următoare a Cupei Davis, România va întâlni Slovacia sau Slovenia, în funcţie de rezultatele celor două confruntări.
Telespectatorii Televiziunii Române pot urmări partidele în direct după următorul program:
o Vineri, 6 martie, de la ora 12.40 – două partide de simplu
o Sâmbătă, 7 martie, de la ora 15.00 – partida de dublu
o Duminică, 8 martie, de la ora 13.00 – două partide de simplu
Comentariul va fi asigurat de Daniel Chican şi Cristian Mîndru.
Toate aceste meciuri pot fi urmărite (doar de pe teritoriul României) şi pe portalul video al Televiziunii Române – TVR+ în secţiunea „Live”.