S�mbătă, 25 aprilie 2005, la Constanţa, pe stadionul Voinţa din complexul Badea C�rţan, a fost dată lovitura de �ncepere a Cupei Danone, eveniment sportiv dedicat micilor fotbalişti. Competiţia este parte integrantă a turneului internaţional de fotbal Danone Nations Cup, adresat copiilor �ntre 10 şi 12 ani din lumea �ntreagă.
�ncep�nd cu ora 10:00, 19 şcoli din Constanţa şi-au disputat titlul de campioană locală �n cadrul Cupei Danone, �n prezenţa a aproximativ 300 de spectatori, meciurile derul�ndu-se �n sistem eliminatoriu. Finala a fost disputată cu mare angajament de către elevii Şcolii nr. 12 – Elpis Constanţa şi de către cei de la Şcoala nr. 6 – Farul Constanţa, prima impun�ndu-se la limită cu scorul de 1-0.
Doru Carali, antrenor al echipei de fotbal a Şcolii nr. 12 – Elpis Constanţa, ne-a declarat: "Antrenez aceşti copii de doi ani, iar �n decursul acestei perioade am reuşit să devenim o familie. Cred că asta este cheia succesului nostru, pe l�ngă multă muncă depusă şi mentalitatea că fotbalul, ca multe alte lucruri, se joacă �n primul r�nd cu sufletul".
Căpitanul echipei, Dumitru Bangheorghe, elev �n clasa a V-a la Şcoala nr. 12 din Constanţa şi jucător la Elpis Constanţa spune: "Am mai participat şi la alte competiţii pentru copii, dar acest titlu de campioană locală �n cadrul Cupei Danone la fotbal este de departe cel mai important din viaţa mea. Mă bucur foarte mult şi sper să nu ne oprim aici, iar �n cadrul turneului final de pe 4 iunie de la Bucureşti să devenim campionii Rom�niei şi să plecăm �n Franţa."
Meciurile ulterioare din faza locală vor avea loc la Cluj (7-8 mai), Timişoara (14-15 mai) şi Bucureşti (21-22 mai), iar marea finală, pe 4 iunie la Bucureşti, reunind cele patru echipe finaliste ale fazei locale. Partenerii media ai Cupei Danone �n Rom�nia sunt ziarul PRO SPORT şi radio MIX FM. Cupa Danone este organizată cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Federaţiei Rom�ne de Fotbal.
Anul acesta, turneul Danone Nations Cup va avea finala pe 4 septembrie la Lyon, pe stadionul actualei campioane la fotbal a Franţei, unde vor participa 32 de ţări.
Cu ocazia Cupei Danone, alţi doi copii care se vor dovedi cei mai destoinici şi creativi realizatori de eseuri pe tema �Crezi �n visul tău� vor putea să �nsoţească echipa Rom�niei la turneul final �Danone Nations Cup� de la Lyon. Concursul de eseuri va fi organizat �n şcolile din Constanţa, Cluj, Timişoara şi Bucureşti si va oferi tuturor copiilor şansa de a-şi exprima g�ndurile despre felul �n care visele devin realitate atunci c�nd cred cu tărie �n ele, mai ales prin cultivarea spiritului sportiv.
Danone Nations Cup este o competiţie sportivă al cărei scop este de a aduce laolaltă copii din toate părţile lumii şi de a le �ndeplini visul: participarea la un turneu de fotbal, desfăşurat după regulile marilor competiţii şi �nt�lnirea cu unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, părintele spiritual al competiţiei la nivel internaţional, Zinedine Zidane.
�Crezi �n visul tău!� este imnul şi �ndemnul evenimentului Danone Nations Cup, cupa internaţională la fotbal pentru copii organizată �n fiecare an �ncep�nd din 1999 de către Grupul Danone. Turneul urmăreşte să acorde fiecărui copil şansa de a trăi o experienţă unică �n viaţă, să formeze copiilor spiritul de echipă, să promoveze sportul �n r�ndul lor şi să genereze emoţii unice printre participanţii la acest eveniment internaţional.
Danone Nations Cup este un eveniment unic �n lume, desfăşurat sub egida forului suprem �n fotbal � FIFA şi organizat după regulile marilor competiţii internaţionale. Anul trecut au participat peste 2,5 milioane de copii la această competiţie la nivel internaţional, iar anul acesta �n competiţie s-au �nscris peste 35 000 de şcoli generale şi mai mult de 115 000 organizaţii sportive din �ntreaga lume.
{mosloadposition user10}