Două știri importante despre Alipay au fost anunțate în decursul ultimelor săptămâni. Prima știre este că firma de plăți din China a primit în Luxemburg licența pentru bani electronici. A doua informație este că utilizarea plăților mobile, în rândul turiștilor chinezi în străinătate, este mai folosită decât plata în numerar.
Până de curând, Alipay s-a bazat pe parteneriate pentru a se adresa clienților din regiunile din afara Chinei. Acest model de parteneriat a funcționat cu siguranță, în ceea ce privește construirea unei rețele de acceptare masivă (locații care acceptă soluția lor de plată mobilă). În schimbul acceptării tranzacțiilor Alipay, partenerii lor internaționali, inclusiv băncile, primesc o parte din suma tranzacției sub formă de comision. Când acest comision provine de la turiștii chinezi, care plătesc în magazine locale, este evident un câștig pentru băncile și companiile locale de carduri, de asemenea și pentru alți parteneri Alipay, care au făcut tranzacția posibilă. Însă acum, o mișcare strategică din partea firmei Alipay, după cum este mentionat în cadrul acestui post, schimbă totul. Și s-ar putea dovedi a fi chiar opusul așteptărilor partnerilor internaționali ai lui Alipay.
Noua licență a firmei Alipay, în combinație cu noua directivă europeană de plăți care revoluționează industria bancară – PSD2, va permite companiilor să se adreseze în mod independent piețelor UE/SEE. Mai precis, vor putea face două lucruri importante în defavoarea partenerilor lor:
1. Să ofere Alipay direct consumatorilor
2. Comercianții se vor putea înscrie pe cont propriu
Unul dintre principalii factori de succes ai inițiativelor de plată mobilă s-a dovedit a fi dualitatea multor consumatori. Inițial, aceștia erau aduși în schemă cu o ofertă de plată personalizată sau gratuită. Odată ce astfel de modalități de plată au câștigat o bază solidă, un număr din ce în ce mai mare de comercianți au început să accepte metoda plății prin aplicație. Ceea ce Alipay a reușit să facă a fost să contruiască o rețea masivă de comercianți, la nivel internațional, în UE, cu promisiunea comisioanelor din partea turiștilor chinezi care folosesc aplicația Alipay.
Acum, cu licența UE obținută, Alipay are posibilitatea de a oferi același serviciu consumatorilor din Europa. Asta înseamnă că oamenii care au plătit anterior cu cardul în magazinele locale, pot plăti acum cu ajutorul aplicației Alipay, iar în acest fel compania va putea să controleze ambele părți. Între timp, băncile care câștigau din plata cu cardul, majoritatea de la consumatorii locali, vor vedea cum din ce în ce mai multe dintre aceste plăți vor migra către Alipay. În timp ce consumatorii din UE o să se alăture firmei Alipay, dorința comercianților să accepte Alipay o să continue să crească dincolo de cererea actuală provenită de la turiști, cât și de la localnicii care plătesc cu aplicația.
Cu noua licență obținută, Alipay poate oferi servicii direct comercianților, fără să fie nevoiți să se asocieze cu parteneri locali, lăsând băncile tradiționale care obișnuiau să controleze aceste tranzacții, cu mai puțini clienți.
În China, Alipay a adresat o multitudine de scenarii de plată, care depășesc cu mult ce pot face modalitățile de plată cu cardul. Nu există un motiv pentru care Alipay să nu aducă aceste tipuri de oferte în Europa și să își extindă serviciile de plăți și oportunitățile comerciale, precum transportul public, taxiurile și magazinele.
Astfel se pune întrebarea dacă băncile din Europa (și restul băncilor din lume, când propriile lor reglementări bancare vor apărea) vor ajunge să piardă în față unor jucători precum Alipay.
Daniel Döderlein, CEO-ul Auka, preconizează trei scenarii posibile pentru băncile tradiţionale şi companiile de carduri.
Prima opțiune ar fi să construiască și să lanseze propriul lor “Alipay” pentru piață locală. Problema majoră este că noile reguli bancare intră în vigoare în luna Septembrie a acestui an, iar băncile trebuie să își stabilească planurile de conformitate potrivit standardelor tehnice de reglementare (RTS) care guvernează punerea în aplicare cu șase luni în prealabil – martie 2019. Crearea, lansarea și reușita, într-un timp scurt, a unui nou brand de plăți mobile, înainte ca Alipay să se lanseze pe piață, se va dovedi a fi o provocare chiar și pentru cele mai competente și pricepute bănci în zona de digital.
Cea de a doua opțiune pentru bănci este să se asocieze cu un furnizor deja existent pe piață, astfel nu trebuie să iși petreacă timpul construind un nou produs și o strategie de la zero. Câștigurile vor fi împărțite, iar băncile vor putea sa mențină un grad ridicat de control asupra clienților. Cu toate acestea, timpul este destul de limitat pentru a ieși pe piață înaintea competitorului Alipay (sau alții). Mai multe bănci au observat această evoluție și au fost proactive în crearea unei soluții. Printre exemple se numără: Vipps în Norvegia, Swish în Suedia, Mobilepay în Danemarca, Keks în Croația, Klik în Polonia și așa mai departe.
A treia opțiune este să nu faci nimic (doar dacă nu devine obligatoriu conform PSD2) și să aștepți să vezi ce se întâmplă. Mizând pe această posibilitate, băncile trebuie să își asume riscul și să renunțe la un grad ridicat de control. Unele bănci ar putea observa ce se întâmplă în regiunile învecinate și apoi să acționeze, dacă este o strategie avantajoasă pentru ei în acel moment. Însă, pentru alte bănci ar putea însemna că modalitatea lor de plată va fi cu siguranță preluată de o companie tech, care lansează și câștigă teren cu o alternativă mai atrăgătoare.
„Indiferent de opțiunea aleasă de bănci, singurii care au de câștigat acum vor fi consumatorii. PSD2 a fost creat să zguduie băncile și metodele tradiționale de plată, aducând inovația într-un sector care a stagnat pentru prea mult timp. Este timpul ca toți cei care au un smartphone să își ușureze toate scenariile de plată – toate taxele ascunse, preocupările de securitate, administrarea și barierele de confort”, menţionează Daniel Döderlein.
Auka, prin aplicaţia de plăţi mobile Settle, disponibilă în curând şi în România, caută să vină în sprijinul consumatorilor şi turiştilor din Europa, pentru a-i ajuta să plătească oriunde cu telefonul atunci când călătoresc. Aceştia vor putea beneficia de ceea ce chinezii au reuşit să demonstreze, având însă o transparenţă mai mare a costurilor dar şi a standardelor de securitate, impuse de reglementările Uniunii Europene.