Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum uscăm trandafirii? Află ce metode există pentru a putea păstra trandafirii pentru totdeauna

Cum uscăm trandafirii?

Trandafirii au fost uscați încă de când oamenii au început să îi cultive. În epoca victoriană, majoritatea aranjamentelor florale erau făcute din flori uscate, deoarece casele erau încălzite cu focuri deschise, ceea ce a scurtat enorm viața florilor. După ce s-au inventat însă sistemele de încălzire mai eficiente, florile proaspete au intrat în lumina reflectoarelor.

Trandafirii proaspăt tăiați sau cei care au fost folosiți în buchete speciale sau aranjamente florale, pot avea o valoare sentimentală imensă. Trandafirul este recunoscut ca simbol al iubirii, așadar este de înțeles de ce, cei mai mulți își doresc să păstreze aceste flori ca amintiri neprețuite.

Cum uscăm trandafirii?

Sursa foto

Cum să păstrăm trandafirii și alte flori este o întrebare importantă, deoarece o floare nu este întotdeauna doar o floare – este adesea legata de amintiri pe care nu vrem să le uităm. Dacă vreți să păstrați florile primite cu diverse ocazii sau pur și simplu trandafirii din gradină care să vă bucure tot anul, specialiștii în flori de la Famous Roses ne oferă un ghid despre cum putem usca trandafirii, astfel încât să reziste pentru totdeauna.

„Putem usca florile acasă în trei moduri principale: în cuptorul cu microunde, folosind un desicant sau în aer liber. Există și o metoda de uscare prin congelare, dar aceasta nu poate fi efectuată acasă. Această metodă necesită congelatoare specializate, iar procesul durează câteva săptămâni. Dacă vreți să uscați trandafirii, există mai multe opțiuni. În primul rând trebuie să culegeți trandafirii sau dacă folosiți trandafiri dintr-un buchet, trebuie să îi desfaceți. Apoi, toate frunzele vor trebui îndepărtate de pe tulpină pentru a-i pregăti pentru uscare. Procesul de uscare a trandafirilor ar trebui să înceapă cu mult înainte ca floarea să înceapă să se ofilească, deoarece florile proaspete vor da cei mai buni trandafiri uscați. Aceleași recomandări generale se vor aplica și trandafirilor care au fost culeși din gradină.”, explică Viaceslav Buhna, owner Famous Roses.

Florile uscate sunt fragile, iar florile complet deschise își pot pierde petalele odată ce sunt uscate. Pentru a obține cele mai bune rezultate, aveți nevoie de trandafiri care încă nu au început să se descompună și ale căror frunze nu cad.
Pentru a ajuta trandafirii să-și păstreze culoarea în timpul procesului de uscare, asigurați-vă că nu îi expuneți la lumina soarelui. Dacă vreți să uscați trandafiri din gradină, asigurați-vă că îi culegeți dimineața, când nu există umiditate pe petale. Selectați numai trandafiri sănătoși, deoarece nu doriți să apară nicio decolorare sau putrezire în timpul procesului de uscare. Când păstrați trandafirii cu tulpină, trebuie să îndepărtați toate frunzele, deoarece nu se usucă bine. Apoi tăiați tulpinile la lungimea dorită, dar nu mai scurte de șase centimetri.

Metode de uscare a trandafirilor

Uscarea în aer liber

Uscarea în aer liber este cea mai comună și cea mai ușoară metodă, deoarece nu necesită nimic în plus, cu excepția florilor. “Metoda de uscare la aer este cea mai recomandată pentru că bobocii de trandafiri abia deschiși, încă își păstrează forma. La uscarea în aer liber, pe o sfoară întinsă, legați trandafirii cu bobocii în jos. Înainte de a agăța florile, asigurați-vă că nu exiata apă între petale. Pentru rezultate optime, uscați florile într-un loc cald, întunecat, uscat și cu un sistem de ventilație bun. Lăsați-le să atârne timp de 2-3 săptămâni. Odată ce florile au început să se usuce, le puteți scoate și pulveriza cu fixativ incolor pentru protecție. Utilizarea fixativului pentru a menține trandafirul în stare perfectă este o metodă mai puțin obișnuită de conservare a florilor. Funcționează cel mai bine atunci când este combinată cu metoda de uscare în aer liber. Pulverizați în jurul trandafirului acoperind atât tulpina cât și petalele frunzele. Fixativul menține ferm petalele și le împiedică să cadă atunci când sunt agățate cu capul în jos.”, recomandă specialistul.

Uscarea în aer liber în vază

Dacă vă doriți să păstrați un buchet de trandafiri exact așa cum l-ați primit, cea mai bune metodă este să îl lăsați într-o vază. Nu uitați să goliți apa din vază pentru că nu doriți ca trandafirii să putrezească.

Uscarea în cuptorul cu microunde

Această metodă este rapidă, dar va funcționa numai pentru floarea în sine sau pentru trandafiri cu tulpină scurtă, deoarece trebuie să intre perfect în interiorul cuptorului. “Puneți florile pe hârtie de copt și setați cuptorul cu microunde la cea mai mică temperatură. Trebuie să verificați trandafirii la fiecare 45-60 de secunde, deoarece nu doriți să usuce prea mult. Puteți utiliza și un desicant în timpul uscării la microunde, deoarece previne deformarea petalelor.”

Uscarea cu ajutorul desicantilor

Dacă vreți ca florile uscate să arate natural, folosiți desicanti. Aceste substanțe, precum silicagelul, sunt folosite pentru a usca rapid trandafirii. Pot și găsite în magazinele de specialiate și funcționează cel mai bine pentru trandafiri deschiși complet.
“Spre deosebire de uscarea în aer liber, această tehnică este mai costisitoare, deoarece necesită ca fiecare floarea să fie acoperită complet de desicant. Când utilizați această tehnică, asigurați-vă întotdeauna că îndepărtați întreaga tulpină de floare și că citiți cu atenție eticheta producătorului pentru utiliza produsul în siguranță. Puneți florile într-un recipient mare, de preferință etanș, și îngropați-le în silicagel. Când îngropați trandafiri în gel, asigurați-vă că îi acoperiți complet, după care sigilați recipientul ermetic. În câteva zile până la o săptămână, veți avea cei mai frumoși trandafiri conservați. Dacă nu doriți să așteptați, puteți pune recipientul cu flori în cuptorul cu microunde. Asigurați-vă că recipientul este potrivit pentru cuptorul cu microunde. Dacă vrei să păstrați un buchet de trandafiri, luați în calcul faptul că veți avea nevoie de o cantitate destul de mare de silicagel, respectiv 2-3 kg.” – Viaceslav Buhna, specialist în trandafiri și owner Famous Roses.

Uscarea prin presare

Dacă vrei să vă creați propriile opere de artă, puteți usca trandafirii folosind metroda prin presare. „Luați o carte grea și puneți hârtie cerată între paginile ei. Apoi aranjați florile cu fața în jos, astfel încât să nu se suprapună pe paginile cu hârtie ceartă. Închideți cartea și exercitați o presiune asupra ei. Lăsați neatins timp de 10 zile sau chiar o lună. Florile uscate care vor avea o textură de hârtie, le puteți folosi pentru a face articole de papetărie, semne de carte sau pentru un tablou fabulos pe perete.”

Uscarea trandafirilor este un proces relaxant și frumos care păstrează vie amintirea ocaziilor speciale sau pur și simplu vă permite să vă bucurați de trandafiri mai mult timp. De asemenea, aduce locuinței o notă romantică și prețioasă. Puteți face un buchet de trandafiri uscați pentru birou sau pur și simplu agățați trandafirul pe o bucată de sfoară de perete. Va arata spectaculos și va fi o amintire pentru totdeauna. Puteți încerca asta cu următorul buchet de trandafiri primit cadou sau chiar cu trandafirii din gradină de care vreți să vă bucurați cât mai mult timp!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.