Idei de ținute pentru femei și bărbați de la ANSWEAR
Petrecerile din această vară sunt mult așteptate și dorite de publicul larg. Fie că te pregătești pentru un beach party, un garden party, o nuntă, un botez sau pentru orice altă ocazie specială, aruncă o privire peste propunerile stiliștilor ANSWEAR despre cum să te îmbraci pentru o petrecere pe timp de vară.
Rochia – rețeta de succes a oricărei petreceri
Dacă vrei să obții rapid un outift potrivit pentru petrecere, rochia este cea mai bună alegere. De câteva sezoane, rochiile simple din satin sunt în topul preferințelor pentru petrecerile de vară. Dacă vrei o variantă mai versatilă care să se potrivească mai multor ocazii, poți opta pentru o rochie midi fără mâneci, din materiale naturale.
Rochiile se potrivesc de minune cu sandalele cu curelușe subțiri, o geantă plic și bijuterii aurii. Petrecerile de vară, fiind organizate de cele mai multe ori în aer liber, pot avea un aer boho, fără să fie necesară o ținută foarte strălucitoare. Paietele, materialele strălucitoare și make-up-ul ”greu” pot aștepta, bucură-te de naturalețe și libertate!
Costumul
Costumul este o opțiune nu doar pentru bărbați, ci și pentru femei.
Culorile alese sunt de preferat cele deschise (dar nu alb, mai ales dacă mergi la o nuntă). Fii mai nonconformistă și ieși în evidență prin hainele pe care le purtorți, alegând ”altceva”. Încearcă un costum bleu, bej sau chiar roz pastel și să nu îți fie teamă să alegi accesorii ieșite din comun.
Bărbații în costum pot alege în locul pantofilor clasici eleganți o pereche de mocasini sau, pentru cei mai curajoși, o pereche de sandale elegante din piele. Cămașa trebuie să fie diferită de cea office și să se poarte un model mai lejer sau chiar un tricou clasic într-o culoare neutră, fabricat dintr-un material premium.
Femeile care aleg să poarte un costum larg din in trebuie neapărat să poarte tocuri, astfel încât să aducă acea eleganță impusă de evenimentul la care participă.
Alte versiuni ale eleganței masculine
Uită de costumele rigide, cu nasturi – alege țesături ușoare și stilizări ușor informale. În plus față de costumul de vară, o idee bună este un set format dintr-o jachetă și pantaloni în nuanțe diferite. Poți alege contrastul clasic, adică partea superioară de o culoare și partea inferioară de altă culoare. Mizează pe culori deschise de bej, maro delicat, albastru și alb și să nu îți fie teamă să incluzi modele în ținuta ta, în special dungi.
Dacă știi că petrecerea va fi informală, poți uita de cravată și papion. Dacă ești mereu în căutarea tendințelor, în avangarda modei, atunci îndrăznește ceva mai mult: alege un tricou polo sau un tricou strâns, slim fit. Ținuta trebuie completată cu accesorii: ochelari de soare, un ceas sau o curea de piele care să se potrivească cu celelalte culori din ținută.