Pe lângă majorarea generală a prețurilor la utilități, costurile tot mai mari ale energiei electrice obligă administratorii clădirilor de mari dimensiuni (cum ar fi spațiile comerciale sau cele destinate birourilor) să găsească modalități eficiente pentru micșorarea valorii facturilor. Iar o soluție pe cât de simplă, pe atât de eficientă este instalarea ușii rotative. Pe lângă buna izolație a clădirii și dimensionarea optimă a sistemelor de încălzire și răcire, factura la energie poate fi scăzută prin controlul fluxului de aer între interior şi exterior care are loc atunci când se deschide ușa. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de Massachusetts Institute of Technology în anii 2000, care subliniază că instalarea unei uși rotative ajută la economia de energie și totodată este o măsură sustenabilă, de protejare a mediului. Iată doar câteva avantaje ale instalării unei uși rotative:
- Folosirea unei uși rotative pentru accesul în clădire ar putea economisi anual 98,912.8 kWh. Acest volum de energie ar putea încălzi timp de un an întreg 5 gospodării sau ar putea alimenta un bec pentru o perioadă de 29 de ani. Pentru a genera acest volum de energie, s-ar emite 18.8 tone CO2. Așadar, ușile rotative sunt o soluție nu doar economică, ci și ecologică;
- Conform studiului MIT, o ușă rotativă reduce de 8 ori transferul de aer dintre interior și exterior față de o ușă batantă, ceea ce facilitează economia de energie;
- Traficul mediu într-o clădire de birouri de mari dimensiuni poate duce la schimburi de aer între interior și exterior de până 850 mc/minut, conform aceluiași studiu. Dacă se folosește o ușă rotativă se pot economisi peste 75.000 kw/h, aproximativ 1.5% din totalul necesar pentru a încălzi sau a răci clădirea și astfel se previne producerea unei cantități importante de dioxid de carbon (14.6 tone de CO2 anual, în condițiile în care un autovehicul produce aproximativ 6 tone de emisii de CO2 în aceeași perioadă de timp).
Cum te ajută concret ușa rotativă să scazi factura la energie?
Răspunsul este simplu: prin chiar modul său de funcționare. Patentată în Germania în 1881 de inginerul H. Bockhacker, ușa rotativă a fost denumită inițial prin sintagma „ușa care nu permite curenți de aer”. Design-ul inovativ al ușii concepute de H. Bockhacker elimina curenții de aer care se produc în mod obișnuit atunci când se deschide o ușă. Acest principiu stă și astăzi la baza economiei de energie care se realizează prin instalarea unei uși rotative. O astfel de soluție de acces minimizează efectul de „coș de fum” care se produce la deschiderea unei uși. Spre exemplu, în timpul iernii, la deschiderea unei uși batante, aerul rece, care este mai dens, intră în clădire și împinge aerul cald, care se deplasează spre partea superioară unde există posibilitatea să se piardă prin zonele mai puțin izolate din plafon. Încălzirea devine astfel ineficientă. Același efect se produce și vara, când aerul rece furnizat de aparatele de aer condiționat va ieși în exteriorul clădirii la deschiderile repetate ale ușii batante. Mecanismul de funcționare al ușilor rotative previne acest efect nedorit și ajută în acest mod la economia de electricitate.
Ușile rotative de la KADRA, soluția estetică și economică pentru clădirile de mari dimensiuni
Printr-un parteneriat cu Record-Blasi, o companie elvețiană cu tradiție în fabricarea ușilor din 1972, KADRA a adus în România ușile rotative care răspund atât exigențelor constructorilor, cât și ale arhitecților. Ușile rotative Record-Blasi aduse în România de KADRA sunt soluțiile de acces care au fost alese și pentru clădirea Parlamentului din Berlin, a Parlamentului European de la Strasbourg și a celui din Londra. KADRA, compania care a introdus, în premieră în țara noastră și ușa rotativă din bronz, oferă clienților uși rotative cu două, trei sau patru canaturi și uși rotative din sticlă. Gamele de usi rotative si usi automate rotative Record – Blasi de la KADRA pot fi customizate dupa cerintele arhitectului si nevoile clientului. Materialele folosite la construcția ușilor oferă beneficii practice – izolare termică și fonică, rezistență la șocuri și respingerea prafului – iar prin design-ul deosebit reprezintă un element stilistic modern în arhitectura clădirii.