VAMA se află în toiul ultimelor pregătiri pentru cel mai complex show din cariera formației. Spectacolul de pe 12 octombrie de la Sala Polivalentă promite participanților o experiență la standarde internaționale pentru care artiştii repetă zilnic câte 6 ore și pentru care au angrenat o echipă de creaţie şi producție excepţională.
Conceptul scenografic al show-ului poartă semnatura Irinei Moscu, o renumită scenografă de teatru care colaborează constant cu regizori precum Radu Afrim, Radu Nica sau Bobi Pricop și care anul acesta a fost nominalizată la Premiile UNITER pentru cea mai bună scenografie (piesa “Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte”, în regia lui Radu Afrim). Deși se află la prima provocare ce vizează un proiect de tip concert, Irina a construit un concept foarte ofertant din punct de vedere vizual care va fi completat de creațiile vizuale ale unei echipe de VJs din Olanda. VAMA a colaborat anterior cu aceștia pentru recitalul susținut în cadrul festivalului UNTOLD în luna august. Conceptul de light design al spectacolului va fi semnat de Daniel Klinger.
“Am încercat să creăm un show predominant vizual, dar care să fie ceva atipic pentru piața muzicală din România. Documentația stage design-ului a pornit de la concertele internaționale (Radiohead în scenografia lui Andi Watson; turneele lui Kanye West sau Beyonce în scenografia lui Es Devlin). Conceptul a fost construit în jurul a trei elemente vizuale puternice: o instalație de linii ecrane LED, un ecran de proiecție ce va fi situat în spatele scenei și care va completa imaginile oferite de instalație și, nu în ultimul rând, o podea luminoasă pe care își vor desfășura activitatea artiștii. Piesa de rezistență va fi cu siguranță instalația de ecrane LED care în timpul show-ului se vor afla în mișcare, transformând imaginile din 2D în 3D. Toate elementele vizuale vor rula gradual, pe măsură ce show-ul crește în intensitate. Practic, întreg conceptul va prinde pe parcursul unor etape succesive în care imaginea estetică a scenei se va construi de la piesă la piesă, adăugând de fiecare dată câte un nou element-surpriză”, a declarat Irina Moscu.
VAMA invită fanii să contribuie la crearea playlist-ului
VAMA obișnuiește să-și surprindă constant comunitatea de fani, iar acum i-au invitat să nominalizeze și să voteze piesele pe care vor să le audă live în cadrul show-ului de la Sala Polivalentă. Publicul își poate vota piesa preferată aici. Playlist-ul va include majoritatea pieselor de pe noul album, Better, al treilea material discografic din cariera formației, care va fi completat de un best-of al celor mai cunoscute hit-uri ale trupei.
„Vrem să spunem 12 poveşti prin sunet, imagine şi lumină şi să cântăm şi nişte hituri Vama şi Vama Veche care să poată fi integrate (mai) uşor între cântecele noi. Pentru că diferenţa sonică şi de compoziţie între ce facem acum şi discurile trecute e destul de mare. E o etapă nouă cu muzică nouă, mai actuală”, a declarat Tudor Chirilă.
Biletele pentru spectacolul VAMA de la Sala Polivalentă pot fi achiziționate online de pe www.iabilet.ro, www.eventim.ro, magazinele Flanco și rețeaua iaBilet. Biletele au urmatoarele preturi: “Pe teren” – Ultras: 230 lei, Fans: 150 lei, Acces General: 85 lei / “In Tribune” – Cat A: 260 lei, Cat B: 195 lei, Cat C: 100 lei
Pentru fanii care-și doresc o experiență extra, VAMA a pregătit și un supliment Meet & Greet care include o întâlnire informală cu VAMA înaintea concertului, tricou și cană VAMA, plus un poster cu autografele membrilor trupei. Numărul de suplimente este limitat, iar acestea sunt valabile doar cu bilet cumpărat separat.
Componența formației VAMA: Tudor Chirilă – voce, Eugen Caminschi – chitară, Lucian Cioargă – tobe, Gelu Ionescu – clape, Dan Opriș – bass.