O politică de returnare eficace și umană, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, este un element esențial al politicii UE în domeniul migrației. Într-o comunicare privind politica UE în materie de returnare, care a fost adoptată astăzi, Comisia prezintă progresele înregistrate în acest domeniu, evoluțiile viitoare și acțiunile necesare.
În ultimii ani, în toate statele membre au avut loc o serie de schimbări legislative și practice semnificative pentru a se stabili norme echitabile și transparente și a se îmbunătăți modul în care sunt aplicate procedurile de returnare. Directiva privind returnarea, adoptată în 2008, a stabilit norme comune clare, transparente și echitabile cu privire la returnarea resortisanților țărilor terțe fără drept legal de ședere în UE, precum și cu privire la aplicarea de măsuri coercitive, luarea în custodie publică și interdicțiile privind reintrarea. Cu toate acestea, se pot lua și alte măsuri pentru a se asigura faptul că toate garanțiile prevăzute în directivă sunt puse în aplicare în mod uniform în întreaga UE și duc la aplicarea unor practici eficace și umane la nivel general.
Cecilia Malmström, comisarul pentru afaceri interne, a declarat: „Directiva privind returnarea a influențat pozitiv legislațiile și practicile naționale. Directiva a fost un vector care a determinat schimbarea în ceea ce privește plecarea voluntară și monitorizarea returnării forțate. Aceasta a contribuit la o reducere globală în întreaga UE a perioadelor maxime de luare în custodie publică și la promovarea de soluții alternative la luarea în custodie publică. Totuși, situația luării în custodie publică dintr-o serie de state membre creează motive serioase de îngrijorare. Prin urmare, trebuie să ne continuăm eforturile privind aplicarea unei politici credibile și umane, prin practici care să garanteze respectarea drepturilor fundamentale și a demnității fiecărei persoane, indiferent de statutul său în ceea ce privește migrația”.
Directiva privind returnarea a contribuit la asigurarea unor evoluții pozitive cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, aplicarea unor proceduri echitabile și eficiente, reducerea numărului situațiilor în care migranții nu beneficiază de un statut juridic clar, caracterul prioritar al plecării voluntare, precum și promovarea reintegrării și a soluțiilor alternative la luarea în custodie publică.
În ciuda acestor schimbări pozitive, aplicarea în practică a directivei și, în general, politicile în materie de returnare pot fi îmbunătățite și mai mult.
Eforturile ar trebui să se axeze pe aspectele legate de condițiile de ținere în custodie publică, utilizarea mai sistematică a alternativelor la luarea în custodie publică, instituirea unor sisteme independente de monitorizare a returnărilor forțate și eficacitatea globală a politicii [de exemplu, proceduri mai rapide și rate mai ridicate de returnare (voluntară).]
Cifrele indică o discrepanță considerabilă între numărul de persoane care au primit o decizie de returnare (aproximativ 484.000 de persoane în 2012, 491.000 în 2011 și 540.000 în 2010) și numărul celor care, în consecință, au părăsit UE (aproximativ 178.000 în 2012, 167.000 în 2011 și 199.000 în 2010).
Motivele principale ale nereturnării sunt legate de probleme practice privind identificarea persoanelor returnate și obținerea documentației necesare din partea autorităților din afara UE. Din acest motiv, îmbunătățirea cooperării cu țările din afara UE reprezintă un element esențial pentru îmbunătățirea eficacității procedurilor de returnare.
În total, Comisia a identificat cinci domenii principale de acțiune.
-
Asigurarea unei puneri în aplicare corespunzătoare și eficace a normelor existente: Comisia va continua să abordeze toate deficiențele identificate în comunicare împreună cu statele membre. Comisia va acorda o atenție deosebită punerii în aplicare de către statele membre a dispozițiilor directivei care se referă la luarea în custodie publică a persoanelor care fac obiectul procedurilor de returnare, la garanții și căi de atac, precum și la tratamentul de care beneficiază minorii și alte persoane vulnerabile în cadrul procedurilor de returnare. Comisia va utiliza mecanismul de evaluare Schengen pentru a evalua respectarea normelor în materie de returnare și de monitorizare îmbunătățită a returnărilor forțate.
-
Promovarea unor practici mai consecvente și mai compatibile cu drepturile fundamentale: Comisia va adopta un „Manual privind returnarea” care va conține orientări comune și bune practici. Acesta va sprijini eforturile depuse de Consiliul Europei pentru codificarea unor norme detaliate privind luarea în custodie publică.
-
Dezvoltarea în continuare a dialogului și a cooperării cu țările din afara UE: Aspectele legate de returnare și readmisie vor continua să fie abordate în mod consecvent și echilibrat în dialogurile de cooperare cu țări din afara UE, cum ar fi abordarea globală în materie de migrație și mobilitate și parteneriatele pentru mobilitate. Eforturile de consolidare a capacităților în țările din afara UE vor fi intensificate, de exemplu pentru a se ameliora capacitatea acestora de a oferi asistență și sprijin pentru reintegrarea persoanelor care fac obiectul procedurilor de returnare.
-
Îmbunătățirea cooperării operaționale între statele membre în materie de returnare: Comisia va utiliza Rețeaua europeană de migrație ca platformă de cooperare, în special pentru colectarea și schimbul de informații în domeniul returnării voluntare.
-
Consolidarea rolului Frontex în materie de returnare: Rolul de coordonare al agenției FRONTEX în domeniul operațiunilor comune de returnare ar trebui consolidat și mai mult, pentru a se asigura respectarea standardelor comune legate de tratamentul uman și demn al persoanelor care fac obiectul procedurilor de returnare. Ar trebui organizate activități de formare privind aspectele legate de returnare.
Pagini Utile
-
MEMO/14/243
-
Comunicarea privind politica UE în materie de returnare.
-
Site-ul comisarului Cecilia Malmström.
-
Urmăriți activitatea comisarului Cecilia Malmström pe Twitter
-
Site-ul DG Afaceri Interne
-
Urmăriți activitatea DG Afaceri Interne pe Twitter