The Money Channel Business Tour ajunge vineri, 8 mai, la Galati, pentru a afla cum se fac afacerile profitabile intr-un un oras a carui dezvoltare se bazeaza pe siderurgie si pe comert fluvial. Intitulata “Galati – oras siderurgic si artera comercial-fluviala europeana”, dezbaterea invita la dialog comunitatea de afaceri locala si autoritatile pentru a analiza impreuna oportunitatile de dezvoltare ale regiunii si pentru a gasi solutiile menite sa conduca la depasirea contextului economic actual. Evenimentul, realizat de Grupul de presa Realitatea-Catavencu si The Money Channel, cu sprijinul Consiliului Judetean si al Primariei Galati, ii va avea ca invitati speciali pe Dan Nica – Viceprim-Ministru, Ministrul Administratiei si Internelor si Marian Sarbu – Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Discutiile se vor axa pe rolul administratiei publice in atragerea investitiilor, implicarea comunitatii de afaceri locale in eliminarea decalajelor centru-provincie, fonduri europene, dar si pe masuri anti-criza. Vor fi prezentate studii de caz, propuneri si solutii menite sa conduca la dezvoltarea si sustinerea industriilor cu traditie in regiune (industria siderurgica), dar se va pune accentul si pe identificarea unor solutii alternative de dezvoltare economica, cum ar fi sustinerea industriei de software si dezvoltarea turismului.
Alaturi de cei doi ministri vor mai fi prezenti Eugen Chebac – Presedinte Consiliul Judetean Galati, Dumitru Nicolae – Primar, Primaria Municipiului Galati, Lilion-Dan Gogoncea -Presedinte, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Galati, cei mai importanti oameni de afaceri locali, parlamentari si deputati locali, reprezentanti ai asociatiilor patronale, reprezentati ai pietei financiare si ai agentiilor, guvernamentale, comentatori, jurnalisti si autoritati de reglemetare. Dezbaterea este moderata de Dan Suciu, realizator The Money Channel.
Urmatoarele judete in care vor avea loc dezbateri The Money Channel Business Tour sunt: Dambovita, Bacau, Maramures, Tulcea, Constanta, dar vor urma si altele.
{mosloadposition user10}