cu privire la cresterea eficienta din punct de vedere al utilizarii resurselor
Dl Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a lansat Platforma europeană pentru utilizarea eficientă a resurselor, destinată să furnizeze orientări și recomandări la nivel înalt cu privire la măsurile strategice elaborate pentru a transforma economia europeană în sensul unei creșteri mai sustenabile. Utilizarea eficientă a resurselor este un pilon al strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și ca atare reprezintă o prioritate majoră pentru Comisia Europeană. Principala sarcină a platformei va fi să determine modalitățile de atingere a obiectivelor și de concretizare a viziunii stabilite în Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic, inclusiv a obiectivului final privind disocierea utilizării resurselor și a consecințelor acesteia de creșterea economică.
Dl Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: „Avem nevoie de oameni competenți și cu o vastă experiență, care să ne ajute să soluționăm problema transformării economiilor noastre într-un model de creștere eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Fie că ne place, fie că nu, va trebui să utilizăm resursele într-un mod mai eficient și cu cât o vom face mai repede, cu atât va fi mai bine pentru competitivitatea Europei și pentru mediu. Prima reuniune de astăzi a platformei îmi întărește convingerea că vom fi la înălțimea provocării.”
Platforma este prezidată de John Bruton, fost prim-ministru al Irlandei și ambasador al UE în Statele Unite. Printre cei 34 de membri se numără cinci comisari europeni, patru membri ai Parlamentului European, nouă lideri în afaceri din diferite sectoare, patru miniștri ai mediului, precum și reprezentanți ai unor organizații și instituții internaționale, ai societății civile și ai mediului academic. Intenția este de a combina pregătirea și competențele membrilor în vederea obținerii de orientări utile pentru Comisia Europeană, pentru statele membre și pentru actorii pieței.
Președintele platformei, dl John Bruton, a declarat: „Sunt încântat să pot lucra cu un astfel de grup. Sunt încrezător în faptul că vom reuși să valorificăm experiența și cunoștințele membrilor astfel încât să oferim îndrumare actorilor economici și factorilor de decizie cu privire la cele mai bune modalități de a utiliza resursele în mod eficient.”
Printre principiile esențiale care orientează activitatea Platformei europene pentru utilizarea eficientă a resurselor (EREP – European Resource Efficiency Platform) se numără reflecția asupra interconexiunilor dintre teme, căutarea valorii adăugate și a impactului, precum și obținerea de rezultate concrete care să influențeze evoluțiile strategice.
EREP face parte dintr-un proiect mai vast al Comisiei, care vizează să reunească părțile interesate și să promoveze dialogul cu privire la provocările și oportunitățile în materie de utilizare eficientă a resurselor. Oricine este interesat să contribuie la dezbatere este invitat să participe prin intermediul unei platforme online, care va găzdui o serie de schimburi și consultări în lunile următoare.
Etapele următoare
Conform programului, grupurile de lucru vor trebui să prezinte un prim set de recomandări peste aproximativ 12 luni și un al doilea set până la sfârșitul mandatului, adică până la jumătatea anului 2014.
Context
Inițiativa emblematică a strategiei Europa 2020 privind utilizarea eficientă a resurselor prevedea elaborarea unei foi de parcurs care să definească obiective pe termen mediu și lung referitoare la utilizarea eficientă a resurselor, precum și mijloacele de atingere a acestora. Ca urmare, a fost elaborată Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic, care vizează transformarea economiei europene într-una sustenabilă până în 2050 și prezintă în linii mari modul în care poate fi realizată o creștere eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, esențială pentru bunăstarea și prosperitatea noastră viitoare. Foaia de parcurs recomandă o abordare integrată, axată pe resursele supuse celor mai mari presiuni, care necesită schimbări structurale în multe domenii și sectoare de politică la nivel european și la nivelul statelor membre, precum și o varietate de instrumente, printre care legislația, instrumentele bazate pe piață, reorientarea instrumentelor financiare și promovarea producției și consumului sustenabile.
Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)
Pagini Utile
* Pentru informații suplimentare privind utilizarea eficientă a resurselor, a se vedea: //ec.europa.eu/environment/resource_efficiency/index_en.htm
* Întrebări şi răspunsuri în legătură cu utilizarea eficientă a resurselor:
MEMO/11/614