Ioana Mucenic, visionary managing partner & head of strategy la pastel, va susține un workshop pe tema „Cum să devii un client mai bun”, în cadrul Brand Managers Summit. Evenimentul este adresat managerilor de brand și profesioniștilor de marketing care vor să își provoace gandirea strategică și să își conducă brandurile spre creștere.
Evenimentul va avea loc pe 16 iunie, iar intervalul rezervat workshopului este 16:00 – 17:00. Participanții sunt așteptați la Radisson Blu Hotel, București (sala Merope).
Workshopul vine în contextul în care relația dintre agenții și manageri de brand a devenit din ce în ce mai complexă, iar ambele părți trec prin provocări considerabile în a colabora eficient. Pastel a înțeles mai bine nevoile managerilor de brand, dar și viziunea agențiilor de top din țară, în urma unei cercetări locale, „Busola motivațională în industria comunicării”, realizate cu ajutorul Ipsos Research.
Ioana va aduce rezultatele cercetării, dar și fragmente din experiența ei de 12 ani de lucru cu clienții, în cadrul workshopului „Cum să devii un client mai bun”. Workshopul va dura 50 de minute, după care participanții vor pleca motivați să își provoace agenția să inoveze, vor identifica ce fel de agenție li se potrivește brandului lor, vor învăța cum să comunice mai bine cu agenția pentru a maximiza rezultatele și cum să gestioneze colaborarea cu mai multe agenții în același timp.
Workshopul se adresează mai ales managerilor de brand şi managerilor de marketing care lucrează constant cu agenții, care văd o provocare în a exploata resursele creative ale agenției. De asemenea, vor să fie mai inovativi și neconvenționali, ținând cont de limitările de buget, și vor să reducă distanța dintre ei și agenții. Se va discuta despre echilibru si moduri de a maximiza impactul lucrului cu agenția, având ca principiu de bază colaborarea în cadrul comunicării și inovării de brand.
Ioana Mucenic a fondat pastel, agenția de comunicare integrată, acum 9 ani, când avea 22 de ani. Acum se ocupă de viziunea strategică a agenției și construiește strategii sustenabile de comunicare pentru clienți, la nivel local sau regional. Ioana este membru Charted Institute of Marketing, îşi aprofundează studiile la Oxford College of Marketing și susţine workshopuri şi traininguri în cadrul evenimentelor locale sau internaționale la care participă sau prin articole în diverse publicații.
Cei interesați sunt invitați să se înscrie prin e-mail la ema.barba@pastel.com.ro.