Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum să dai un aer nou camerei tale cu buget redus

odorizant

Vara e aici și asta înseamnă zile mai lungi, soare mai puternic și, implicit, mai mult timp pentru noi înșine. Căutăm tot felul de activități care să ne dea o stare de bine. Și cum, vrem, nu vrem, ne petrecem mai mult timp în casă, simțim nevoia să facem schimbări și în interior.

Conform unui studiu făcut anul trecut de Ajusto.ro, 49% dintre români renovează măcar o cameră la fiecare curățenie sezonieră. Pe primul loc e bucătăria, urmată de baie, dormitor și apoi living. Mai mult decât atât, 30% dintre români spun chiar că ar fi dispuși să facă un credit pentru renovarea locuinței.

Totuși, redecorarea nu trebuie să însemne neapărat costuri mari, mobilă complet nouă sau mult timp pierdut. Hai să aflăm împreună câteva trucuri simple, rapide și foarte puțin costisitoare, pentru ca tu să ai impresia că te afli într-un loc complet nou și să ai o stare de bine de când intri în casă:

1. Mută mobila

Una dintre cele mai eficiente modalități prin care poți schimba complet înfățișarea unei camere, fără a cheltui niciun ban, este să rearanjezi mobila. Lasă-ți creativitatea să zburde și încearcă o cu totul altă repoziționare a obiectelor de mobilier, fie că muți direcția patului îmspre un alt perete sau că schimbi locul măsuței de cafea și a spațiului pentru citit. Îți garantăm că nu vei mai recunoaște încăperea și toate obiectele îți vor părea de parcă abia le-ai cumpărat. Tentant, nu?

odorizant

2. Schimbă covorul

Sigur ți-ai dat seama cât de important e covorul într-o cameră atunci când l-ai cumpărat, schimbând cu totul fața încăperii. Așa că de ce să nu faci o schimbare de decor folosindu-te de acest avantaj? Poți cumpăra un nou covor cu tonuri sau modele grafice complet diferite sau măcar schimba covoarele din camere între ele. Pe cât de simplu, pe atât de eficient!

3. Decorează pereţii

Când auzi asta, probabil te gândești la văruit, murdărie și mult efort. Nici vorbă! Cele mai simple și practice modalități prin care poți da viață pereților tăi este cu un tapet colorat și bine ales sau cu câteva tablouri de efect. Dacă ai un perete care nu e acoperit de mobilă, ia în calcul posibilitatea să îl infrumuseţezi cu un tapet. Ai atâtea modele și opțiuni dintre care să alegi, încât este imposibil să nu găsești unul pe placul tău. Iar tablourile pot schimba complet o cameră. Alege unele care să se potrivească cromatic cu mobilierul sau care să facă un contrast frumos și crede-ne că oricine va intra în încăpere va sesiza diferența!

4. Adaugă o pată de culoare

Indiferent care e paleta de culori pe care o ai într-o cameră, oricând poți adăuga un element viu-colorat care să capteze toate privirile. Poți achiziționa niște pernuțe decorative noi fie pentru canapea, fie pentru patul din dormitor. Sau, pur și simplu, poți alege un obiect decorativ pentru rafturile bibliotecii care să atragă atenția și să fie imediat remarcat de oricine intră în cameră. Însă lasă bibelourile de la bunica în debara!

5. Împrospătează aerul

Ultimul, dar deloc cel din urmă, este mirosul unei camere. Numeroase studii au arătat că parfumul ne influențează starea de spirit. Le asociem cu anumite evenimente din viața noastră și simplul parfum ne va purta în acele locuri, unde ne-am simțit bine sau unde am trăit anumite experiențe. Soluția cea mai la îndemână? Odorizantul de cameră! Unele dintre cele mai căutate sunt cele cu prafum specific naturii, cu note florale sau fructate, cum sunt cele din gama Asevi – odorizantul Loeme sau Primavera. De asemenea, poți primi direct în casa ta briza mării și mirosul proaspăt al valurilor, dacă alegi odorizantul Brisa. Simte-te ca într-o vacanță în propria ta casă. Mmm… tu pe care l-ai alege?

Așadar, iată câteva idei simple, prietenoase cu buzunarul și de efect, pe care nu ai niciun motiv să nu le încerci, atunci când vrei o schimbare. Deci când începi redecorarea?

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.