Covorașele auto sunt accesorii de interior care asigură un strat de protecție pentru podeaua mașinii. Covorașele rețin praful, murdăria și lichidele vărsate, protejând astfel podeaua de pete sau uzură. În plus, izolează termic, fapt care se dovedește foarte util, mai ales pe timpul iernii.
Fie că setul tău de covorașe auto este tocit sau vrei să aduci o schimbare în mașina ta, achiziționarea unor covorașe noi va îmbunătăți aspectul interiorului și îți va crește confortul.
Alegerea unor covorașe noi este destul de ușoară. Trebuie doar să iei în calcul câteva criterii și să te gândești ce s-ar potrivi mașinii tale. Citește în detaliu despre cele mai importante criterii de care trebuie să ții cont în rândurile de mai jos.
Photo by Yuvraj Singh on Unsplash
Durabilitatea
Covorașele auto sunt foarte solicitate. Ele suportă noroi, apă și alte elemente care deteriorează sau murdăresc. În plus, contactul cu tălpile încălțărilor provoacă frecare, ceea ce duce la uzură.
Când alegi covorașe de mașină, ia în calcul modul în care o folosești. Călătorești singur sau cu alte persoane? Ai copii? Se întâmplă des să verși lichide sau să scapi diverse substanțe? Iei câinele cu tine în mașină? Călătorești pe drumuri de țară sau ești pasionat de offroad? Dacă răspunsul la majoritatea acestor întrebări este pozitiv, atunci alege covorașe cât mai rezistente. Materialul care asigură cea mai bună durabilitate este cauciucul. Principalele avantaje ale acestuia sunt curățarea ușoară și rezistența la frecare și apă.
Dacă nu murdărești excesiv mașina poți cumpăra covorașe din vinil, care sunt mai ieftine, rezistente la chimicalele din produsele de curățat, dar, per total, mai puțin durabile decât cele din cauciuc.
Covorașele din mochetă sunt recomandate pentru mașinile mai rar folosite și care astfel se murdăresc mai puțin. Acestea rezistă mai bine temperaturi extreme decât celelalte, dar se tocesc și se pătează mai repede.
Aspectul
Pentru unii șoferi, estetica este cea mai importantă. Dacă te încadrezi în această categorie, prima alegere pe care o vei face este între covorașele dedicate sau universale. Chiar dacă poți găsi covorașe universale care să se potrivească foarte bine mașinii tale, este mai bine să le iei în calcul pe cele dedicate. Acestea au caracteristici adaptate în funcție de modelul autoturismului. Sunt, totuși, mai scumpe și este necesar să te asiguri că au dimensiunile corespunzătoare.
În ce privește materialul, mocheta va arăta întotdeauna mai bine decât cauciucul sau vinilul. În plus, mochetele se găsesc în mai multe variante și culori. Dacă vrei covorașe care să arate bine și să nu se murdărească ușor, vinilul este alegerea potrivită. Spre deosebire de cele din cauciuc, există mai multe opțiuni de stil și culoare.
Adaptabilitatea
Mulți șoferi își doresc accesorii care pot fi modificate în funcție de nevoile lor sau care să facă față mai multor situații. Covorașele pentru interiorul mașinii diferă și din acest punct de vedere. Cele din mochetă pot fi mai ușor decupate sau modificate. Îți poți chiar imprima inițialele pe covorașul de sub picioarele tale, pentru un plus de eleganță.
Covorașele din cauciuc se adaptează mai bine condițiilor meteo nefavorabile. Structura lor asigură impermeabilitate și curățare ușoară. Unele sunt dotate cu margini mai înalte decât restul suprafeței, care favorizează păstrarea lichidelor și murdăriei pe suprafața lor.
Pe piață există seturi de covorașe care diferă atât în ce privește criteriile explicate mai sus, cât și din punct de vedere al calității. Îți recomandăm achiziționarea de covorașe auto premium, ca să te bucuri atât de aspect, cât și de durabilitate.