Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum puteti „vedea” oricand si de oriunde performanta businessului pe care il conduceti

Cu ajutorul soluţiei informatice SIVECO Business Analyzer, orice manager poate accesa de pe dispozitivele mobile tabloul de bord al organizaţiei pe care o conduce şi poate lua prompt cele mai bune decizii de afaceri

Peste 80% dintre manageri au nevoie să acceseze informaţii interne când sunt în afara companiei, iar circa 74% utilizează tablete în acest scop, arată un sondaj recent. Cifrele reflectă elocvent nevoia tot mai mare de acces la informaţiile de serviciu în timp real.

Pentru a răspunde nevoii de mobilitate a managerilor, soluţiile informatice de tip Business Intelligence, care oferă analize integrate privind indicatorii companiei, trebuie să fie accesibile “aici şi acum”.

Soluţia dedicată managerilor oferită de SIVECO Romania – SIVECO Business Analyzer – este un adevărat tablou de bord de unde aceştia pot accesa analize multicriteriu care redau performanţa companiei. Lansat în urmă cu 10 ani, SIVECO Business Analyzer este printre cele mai eficiente sisteme informaţionale de management. Sistemul „consiliază” managerii în activităţile de planificare, urmărire, control şi prognoză şi oferă suport informaţional pentru adoptarea strategiilor de control al costurilor şi de identificare a surselor de creştere a profitului.

De acum, tabloul de bord al companiei poate fi accesat şi de pe dispozitivele mobile (de ex. iPad, iPhone). Prin noua facilitate pusă la dispoziţia managerilor nu mai există limitări de timp şi spaţiu.

Managerii pot consulta în timp real indicatorii de performanţă ai companiei, prezentaţi sub formă grafică şi tabelară, într-o formă sugestivă, uşor de gestionat şi personalizat. Ei pot urmări de pe tabletă sau telefon zonele cu probleme din cadrul activităţii companiei şi pot naviga pentru descoperirea cauzelor. Astfel, pot fi evaluate în timp real nu doar performanţele globale ale companiei, ci şi zonele unde business-ul poate fi îmbunătăţit.

Cu ajutorul soluţiei sunt centralizate şi filtrate în mod automat informaţiile relevante pentru dezvoltarea afacerii. Practic, aceste softuri inteligente analizează şi califică volume uriaşe de date, oferind managerilor un ajutor important în fundamentarea deciziilor şi acţiunilor de business.

Managerii pot decide după ce criterii să analizeze business-ul şi în ce formă să primească datele. De exemplu, un manager analizează valoarea vânzărilor per produs, agent de vânzare, interval de timp, canal de distribuţie, oraş, judeţ şi regiune. Aceasta înseamnă că el primeşte o analiză după 7 criterii. El poate primi însă analize n-dimensionale după mai multe criterii: clienţi, furnizori, intervale de timp, ţări, regiuni, judeţe, oraşe, departamente, structură buget, conturi contabile, venituri, cheltuieli, tipuri de costuri, salariaţi, funcţii salariaţi, grade de pregătire, tipuri de echipamente, tipuri de intervenţii etc. În funcţie de cerinţele specifice fiecărui manager şi a verticalei de business se pot modela alţi indicatori n-dimensionali.

„În plus faţă de mobilitatea oferită , noile actualizări tehnologice ale soluţiei reduc decalajul dintre datele existente în sistemele tranzacţionale şi rapoartele agregate din sistemele de Business Intelligence – Tablou de bord. Indicatorii n-dimensionali oferă managerului imaginea afacerii în timp real (online). Sistemul configurat pentru tabletă şi telefon are facilitatea de alertare – prin email, SMS – în care managerul poate primi la intervale prestabilite rapoarte din sistemul informatic. Prin aceste noi facilităţi venim în sprijinul managerilor care folosesc curent dispozitivele mobile şi vor să fie permanent conectaţi cu ceea ce se întâmplă cu afacerea lor, indiferent de verticala de business în care activează”, a declarat Ştefăniţă Ghiţă, director dezvoltare SIVECO Applications 2020.

SIVECO Romania a implementat SIVECO Business Analyzer – Tablou de bord la zeci de organizaţii publice şi private care gestionează un volum mare de date şi procese de afaceri, ale căror activităţi au implicaţii la nivel naţional şi internaţional: Aerostar, Dobrogea Biscuit, GRIRO, Electrocentrale Brăila, Transelectrica, CONGAZ, RAFO Onești, Aeroportul Timișoara, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), Autoritatea Națională a Vămilor (ANV), Ministerul Educației Naţionale (MEN), Autoritatea Navală Română, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Primăria Municipiului București etc.

Bucuresti, 13.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.