Îți place să călătorești și preferi mașina personală în detrimentul altor mijloace de transport ca să ai parte de cât mai mult confort. Ei bine, dacă ți-ai stabilit deja concediul și îți dorești să te bucuri de orice moment fără să depinzi de programul prestabilit al unui alt mijloc de transport sau de un grup mai mare de călători, trebuie să ai în vedere câteva lucruri. Este avantajos să te deplasezi cu propriul autoturism, pentru că poți să oprești ori de câte ori dorești pe traseu ca să faci o fotografie ori să te bucuri de peisaje.
În plus, nu trebuie să-ți faci prea multe griji nici pentru bagaje. Însă, pentru o experiență de neuitat la volan și un drum liniștit este necesar să-ți pregătești vehiculul așa cum se cuvine. Iată ce trebuie să faci dacă vrei să ai mereu o călătorie plăcută:
sursa foto
1. Verifică anvelopele
Pneurile sunt printre primele componente ale mașinii pe care trebuie să le verifici înainte de a porni la drum. Acestea trebuie să fie umflate suficient și să nu prezinte defecțiuni majore precum tăieturi sau crăpături. De asemenea, ai grijă la gradul de uzură pentru că limita legală este de 1.6 mm, sub acest prag cauciucurile fiind considerate nesigure.
2. Vezi care este nivel lichidelor
În general, starea vehiculului tău trebuie să te preocupe constant. Doar că este nevoie de o atenție sporită atunci când pleci în concediu deoarece ești departe de casă. Așa că schimbă uleiul la timp și vezi dacă nivelul acestuia se încadrează în limitele specificate pe jojă. Ai grijă să faci asta când mașina staționează pe o suprafață plană și motorul este rece. Dacă observi că este necesar, completează nivelul uleiului până la maxim. De asemenea, aruncă o privire și asupra nivelului lichidelor de răcire, frână sau pentru spălarea parbrizului. Folosește doar soluțiile indicate de producător sau cele adecvate sezonului; de exemplu, vara ai nevoie de un lichid special de parbriz care îndepărtează insectele, previne zgârierea și mătuirea sticlei, iar în sezonul rece unul care să nu înghețe.
3. Asigură-te că funcționează sistemul de climatizare
Fără îndoială, o călătorie plăcută va fi posibilă doar dacă atmosfera din interiorul mașinii este confortabilă. Prin urmare, asigură-te că instalația de aer condiționat funcționează corect. Uneori, poate fi necesară înlocuirea sau completarea nivelului agentului de răcire și schimbarea filtrului de polen.
4. Creează un ambient plăcut odorizat
Vei avea mult de condus, așa că gândește-te și la parfumul din mașina ta. Un odorizant special va absorbi mirosurile neplăcute și va oferi ambientului o prospețime naturală. Difuzorul de parfum auto vine cu acumulator și este prevăzut cu nivele de intensitate, fapt pentru care reprezintă o alegere optimă pentru călătoria ta.
5. Pregătește-ți muzica preferată
Muzica te umple de energie și te ajută să te relaxezi în momentele tensionate. Dacă pleci împreună cu juniorii tăi, ai în vedere și câteva melodii preferate de ei.
6. Fă curățenie în mașină
Înainte de a porni la drum, trebuie să te asiguri că autoturismul tău este curat în interior și la exterior. Debarasează orice lucru inutil din mașină, aspiră și curăță habitaclul, dar și portbagajul. Acordă o atenție deosebită parbrizului, vezi dacă prezintă fisuri sau alte defecțiuni și asigură-te că ștergătoarele își fac bine treaba. Astfel, nu vei întâmpina niciun fel de probleme pe drum.
7. Verifică actele și echipamentele mașinii
Trebuie să ai toate actele și echipamentele vehiculului în regulă înainte de a pleca în concediu. De aceea, verifică asigurarea, rovigneta, ITP-ul și documentele șoferului. Totodată, verifică trusa de prim-ajutor, centurile de siguranță, stingătorul, triunghiurile reflectorizante, roata de rezervă și kitul de reparații. Vesta reflectorizantă este și ea obligatorie, în anumite țări chiar pentru toți pasagerii.
Poate că toate aceste lucruri ți se par simple sau absolut normale, însă nu strică să le iei în calcul când intenționezi să mergi cu mașina în concediu. Până la urmă, alegi acest mijloc de transport ca să eviți neplăcerile, timpul pierdut inutil sau cheltuielile neprevăzute, drept urmare asigură-te că vei avea o călătorie frumoasă!