Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, în parteneriat cu 23 FILM și Projects Islanda, organizeză evenimentul De la Idee la Producție. Cum să-ți lansezi propriul film. Acesta va lua forma unei discuții deschise cu producători din Islanda și România și se va desfășura online, miercuri, 6 aprilie 2022, începând cu ora 18:00.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Transylvanian Moviepreuneurs, care se adresează tinerilor din domeniile cultural- creative. În calitate de speakeri, vor fi prezenți:
– Guðný Guðjónsdóttir, care a lucrat în producție pentru filme, seriale și emisiuni de succes atât din Islanda, cât și pe plan internațional, precum: ???? ?? ???????, ????????????, ????? ???????? și altele. Are o experiență vastă în industria cinematografică, fiind fost CEO la Saga film, una dintre cele mai cunoscute companii de producție islandeze.
– Rareș Abraham, fondatorul 23FILM – Studio Independent de Film, ???????̆??? ?? ????, ???????, ????????? ?̦? ?????. În 2015, a reușit să pună bazele unei afaceri de succes din propria pasiune pentru industria cinematografică, care a ajuns să obțină în timp mai multe premii internaționale.
Discuția dintre cei doi invitați va fi moderată de Florin Ghindă, fondatorul RomâniaPozitivă.ro, și va porni de la întrebări de interes pentru tinerii din industria filmului, precum:
- Cum să obții finanțări pentru a produce un film?
- Cum să ajungi de la o simplă idee să distribui un film?
- Cum să-ți alegi echipa potrivită?
- Ce practici există în România versus Islanda?
- Care este viziunea specialiștilor asupra viitorului industriei și care vor fi schimbările provocate de evenimentele actuale?
De asemenea, în cadrul evenimentului, participanții vor putea viziona scurtmetrajul Brațe &Crengi, de Agata Olteanu. Filmul a fost realizat integral de către o echipă de tineri artiști, în perioada desfășurării Bootcampului How to make a film în 12 days, din cadrul proiectului Transylvanian Moviepreuneurs.
Accesul la eveniment este gratuit. Pentru a participa, este necesară completarea formularului de înscriere. Participanții vor primi linkul ZOOM de acces la discuție pe adresele lor de e-mail, cu o zi înainte de eveniment. Aceștia vor avea posibilitatea să intervină pentru a adresa propriile întrebări invitaților.
Despre proiect
Transylvanian Moviepreneurs este un proiect adresat tinerilor din industriile cultural-creative. Proiectul își propune dezvoltarea acestui sector prin programe de formare în domeniul antreprenoriatului cultural, cu accent pe cel cinematografic, și transfer de know-how relevant cu partenerul din Islanda. Începând cu luna septembrie a anului 2020, atunci când a început proiectul, s-au derulat următoarele activități importante: o vizită de studiu în Islanda, un curs de antreprenoriat cultural și un Bootcamp de film cu titlul How to make a film în 12 days.
Parteneriatul proiectului este format din Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, 23FILM și Projects ehf. din Islanda.
Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2020, în cadrul programului RO-CULTURA, implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP).
Website: www.transylvanian-moviepreneurs.ro
Facebook: www.facebook.com/Transylvanian-Moviepreneurs
Link eveniment Facebook: https://fb.me/e/2fvjVSmew
Despre Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj este o organizație non-guvernamentală care dezvoltă și implementează, de aproape 30 de ani, proiecte interdisciplinare ce vizează dezvoltarea comunitară și buna guvernare, antreprenoriatul și economia socială, consolidarea societății civile și dezvoltarea economică rurală.
Website: www.civitas.ro.