Azi e luni și apoi e iar vineri… așa îți pare și ție că trece timpul? Ni se întâmplă multora dintre noi, atunci când suntem foarte ocupate și avem un program încărcat. Timpul trece mult prea repede și, uneori nu avem timp să facem tot ce ne-am propus.
Tocmai de aceea, se întâmplă ca de multe ori să nu reușești să ajungi la salonul preferat pentru a-ți împrospăta unghiile. Ai optat de multe ori pentru manichiura acrilică sau pentru cea cu „dipping powder” din dorința de a te bucura de o manichiură mai rezistentă? O alegere înțeleaptă, însă atunci când vine vorba de îndepărtarea acestor unghii, de cele mai multe ori ai nevoie de un specialist. Și iată cum revenim la subiectul timp!
Așadar, programul nu-ți permite să ajungi la salon? Vrei să îți dăm o mână de ajutor în acest sens? Te putem învăța cum să îți îndepărtezi chiar de acasă acest gen de manichiură, fără să îți deteriorezi unghia naturală.
Iată mai jos un ghid care te învață pas cu pas despre cum să treci în siguranță de acest proces. Urmează sfaturile specialistului și astfel îți vei păstra sănătatea unghiilor!
Instrumente necesare:
„Înainte de a trece la acțiune, asigură-te că ai la îndemână următoarele: dischete demachiante, dizolvant, folii de aluminiu tăiate în pătrate mici, o pilă, un bețișor din lemn de portocal, alcool pentru curățarea suprafeței unghiei, ulei de cuticule OPI sau orice alt tip de soluție pentru întărirea unghiilor. Preferata noastră este OPI Nail Envy.”, recomandă Diana Marandiuc, Education Manager OPI.
Să începem!
Pasul 1
Pilește cu atenție unghia aplicată, fără să ajungi la cea naturală. Nu este complicat să faci acest lucru, mai ales când stratul îndepărtat este și colorat.
Pasul 2
Îndepărtează tot surplusul de praf strâns pe unghie, după care scufundă o dischetă de bumbac în acetonă; pune-o apoi pe unghie și înfășoară totul strâns în folia de aluminiu pregătită anterior.
Pasul 3
Este necesar ca unghiile să stea astfel înfășurate cel puțin 25 de minute, iar pentru un plus de căldură care să ajute la îndepărtarea acrilului, poți înveli mâna într-un prosop. Nu te grăbi, permite dizolvantului să își facă efectul. Profită de acest timp și citește o carte sau vizionează serialul tău preferat.
Pasul 4
„Odată ce s-au scurs cele 25 de minute, poți începe să îndepărtezi fiecare folie în parte. Apasă ușor pe deget, răsucește, apoi scoate încet tot ambalajul de pe unghie. Nu te grăbi să scoți folia de pe toate cele 10 degete în același timp, ci îndepărtează încet fiecare folie, ca să nu se întărească până ajungi la ultimul deget.”, sfătuiește specialistul OPI.
Pasul 5
Odată ce ai îndepărtat toate reziduurile, curăță ușor suprafața unghiei cu o dischetă demachiantă îmbibată în dizolvant.
Pasul 6
Ai ajuns la final! Îndepărtează delicat suprafețele inegale cu un buffer block, apoi aplică pe unghie un întăritor precum OPI Nail Envy și apoi ulei de cuticule, pentru a te asigura că unghiile tale vor rămâne cât se poate de sănătoase.
Ce zici? A fost greu sau te-ai descurcat de minune?