Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cum elimini din păr reziduurile de metale toxice

Wella Shinefinity 1

Pentru Wella Professionals, studiul felului în care metalele pot afecta sănătatea părului nu este deloc o noutate. Sunt ani buni de când Wella discută aceste aspecte – și, mai mult, dezvoltă soluții și tehnologii de colorare și îngrijire pentru a combate impactul nedorit al metalelor asupra sănătății și frumuseții părului. Cu toate acestea, abia acum hairdresserii și clienții lor de pretutindeni își îndreaptă atenția asupra efectelor metalelor. De la ruperea legăturilor din firul de păr la alterări ale culorii, vinovați nedoriți din sistemul periodic al elementelor, cum este cuprul, sunt acum marea noutate despre care se vorbește prin saloane și chiar pe Tik Tok.

Să explorăm deci adevăratul impact al metalelor asupra părului, inclusiv felul în care ele interacționează cu nuanțele preferate ale părului tău și cu produsele esențiale de îngrijire. Descoperă șampoanele cu efect de metal detox și câteva formule de colorare de care părul tău are nevoie pentru a-și regăsi echilibrul. În fața acestora, metalele grele nu mai au acum nicio șansă!

Cum intră metalele grele în păr?

Metalele sunt agresori tăcuți care îți pot afecta părul. Deși nu le vedem, metalele grele fac ravagii în păr, provocând tot felul de dezastre, de la alterarea culorii la ruperea firelor de păr. Dar cum intră metalele în păr? Simplu, ele sunt peste tot. Metalele din aer se pot atașa de firele păr și chiar le poți ingera odată cu mâncarea.

Wella Shinefinity 1

Totuși, de obicei metalele care se depozitează în firul de păr sunt cele care provin din apa de spălat. Dacă țevăria de la salon și de acasă este din cupru, cu timpul, ea se erodează și va elibera particule metalic microscopice. Ca atare, singure, isolate, aceste metale nu sunt de fapt considerate nocive pentru corp, piele sau păr. Problemele încep atunci când ele se întâlnesc cu anumite chimicale, mai ales în contact cu peroxidul. Acest lucru poate declanșa procese oxidative nocive, eliberând radicali liberi. Acești radicali liberi sunt cei care vor afecta și vor distruge structura proteică naturală a părului, ceea ce va duce la alterări ale culorii, la nedorita mătuire și rupere a părului.

Cât de mult timp rămân metalele grele în păr?

Adesea, odată depuse în părul tău, acestea nu se lasă duse decât dacă le îndepărtezi. Dacă sunt lăsate netratate perioade îndelungate, părul poate fi vulnerabil la acumularea de metale grele, mai ales cupru și magneziu. De aceea, dacă bănuiești că metalele au pătruns în firul de păr, este important să adopți o rutină de îngrijire care îi restabilește echilibrul. Ai nevoie de produse de îngrijire personală care să neutralizeze metalele, ținând departe efectele lor adverse.

Cum știi că părul tău are nevoie de METAL DETOX?

Toate tipurile de păr au numai de câștigat ca urmare a unui detox de metale grele, deoarece aceste metale sunt peste tot. Dar nevoia de curățare profundă crește dacă părul este colorat sau este în etape de pre-colorare. Astfel putem evita apariția semnelor de avertizare:

Wella Care New 2

Ruperea părului

În timpul procesului de colorare, nivelurile ridicate de metale grele pot să ducă la apariția vârfurilor despicate și la ruperea părului. De ce? Deoarece, interacționând cu substanțe chimice, precum este peroxidul, aceste metale toxice slăbesc cortexul intern al firului de păr și distrug legăturile din fire.

Mătuirea și alterarea culorii

Alături de alte elemente toxice, cum sunt particulele poluante, unii dintre cei mai mari vinovați pentru alterarea culorii sunt metalele grele. Ele sunt responsabile pentru alterarea culorii, provocând îngălbenirea nuanțelor și pierderea caracterului profund și vibrant al culorilor. În anumite cazuri, cuprul poate determina chiar înverzirea părului colorat.

Dezechilibrul părului

Uneori, metalele lasă un strat de reziduu pe firul de păr și pe scalp, iar efectul este îngrășarea rădăcinilor și lungimilor părului, care ajung să se simtă aspre și tari. Este un semn sigur că este nevoie de un detox de metale grele.

Wella Care New 3

Cine este mai susceptibil la atacul metalelor?

„Gândește-te să scapi părul de metale grele nu numai în scopul de a trata problemele de mai sus, ci mai ales în scopul de a le preveni. Expunerea pe termen lung la poluanți, cum este cuprul, poate afecta rezultatele pe care le obții în procesul de colorare a părului – și nici măcar nu vei ști că se întâmplă așa ceva. Este ușor să dai vina pe agresori mai vizibili ai părului, cum ar fi căldura și expunerea la soare. Dar, chiar dacă aceștia sunt agenții care duc cel mai des la estomparea culorilor. trebuie să știi că părul are nevoie de protecție împotriva acumulării zilnice de metale.”, explică Ionela Chiriac, stilist Wella Professionals.

Este important să ții minte că metalele îți pot afecta părul mai grav dacă:

Locuiești într-o zonă poluată

Părul poluat cu metale grele este o problemă de geografie. Peste tot se găsesc metale în apă și aer, dar ele sunt mai frecvente în zonele poluate. De aceea, dacă locuiești într-un oraș aglomerat, ar trebui să fii mult mai atent la felul în care particulele de metale pot să impacteze firele tale de păr.

Ai părul foarte poros

Porozitatea părului se referă la potențialul firelor de păr de a absorbi molecule din mediu. Cu cât părul este mai poros, cu atât mai dispus este să atragă agresori externi, cum sunt umiditatea, poluanții și, desigur, metalele. Aceasta, deoarece părul foarte poros are goluri și rupturi de-a lungul cuticulei, prin care aceste metale pot fi absorbite și prin care hidratarea iese din firul de păr.

Cum reducem nivelul de metale grele din păr?

„Prima și cea mai eficientă modalitate de a îndepărta metalele din păr este un șampon specializat. De aceea, la Wella Professionals am introdus printre formulele noastre de îngrijire best-sellers o tehnologie unică dedicată, pe nume Metal Purifier Technology. Aceasta îndepărtează metalele nocive din firele de păr, lăsându-le curate, purificate și echilibrate. Nu facem niciun compromis cu deteriorarea părului!”, punctează stilistul.

Dar aceste șampoane nu se mărginesc să neutralizeze metalele: ele răspund și celor mai mari dintre îngrijorările legate de păr ale clienților. Iată deci cum să alegi produsul perfect pentru un păr strălucitor, radios și sănătos.

Pentru a repara deteriorările: ULTIMATE REPAIR SHAMPOO

Răspunsul pentru cel mai deteriorat păr este unul singur: gama de îngrijire ULTIMATE REPAIR, care conține tehnologia Metal Purifier în șampon, mască, Miracle Hair Rescue și Protective Leave-In. Deci, pentru o rutină care sfidează orice pericol de rupere, spală părul cu șamponul Ultimate Repair, apoi aplică masca Ultimate Repair de la jumătatea lungimii părului către vârfuri. Lasă masca să se absoarbă circa cinci minute – timp în care ea detectează și tratează deteriorările, acolo unde părul are cea mai mare nevoie. Apoi, după ce clătești părul și îl tamponezi puțin cu prosopul, pulverizează Ultimate repair Miracle Hair Rescue, de la rădăcină spre vârfuri. Acesta repară deteriorările părului în 90 de secunde, lăsând părul de 12 ori mai neted și cu 99% mai puțin casant. Tușa de finisaj este Protective Leave-In care se folosește pentru a proteja părul de căldură, până la 450 grade Celsius, după cum îl protejează de expunerea la radiația ultravioletă și de uzura zilnică.

Pentru strălucire autentică: OIL REFLECTIONS LUMINOUS REVEAL SHAMPOO

Cu efect de hidratare lejeră și de amplificare a luminozității, Oil Reflections Luminous Reveal Shampoo combină tehnologia Metal Purifier cu programul Oleology pentru a preveni degenerarea naturală a lipidelor. Acest lucru îi asigură părului o textură mai moale și o strălucire care transpare de la rădăcini spre vârf, conferind fiecărui tip de păr aura de luminozitate dorită. Fără metale toxice – doar luminozitate!

Pentru protecția nuanțelor: COLORMOTION+ COLOR PROTECTION SHAMPOO

Șamponul ColorMotion+ Color Protection conține tehnologia Metal Purifier oferind în același timp efectul protector al antioxidanților puternici, ceea ce face din el scutul ideal pentru nuanța ta de vis. Metal Purifier este prezent și în balsamul ColorMotion+ Moisturizing Color Reflection Conditioner, ca și în masca Structure+, ceea ce îți permite să declanșezi un detox de metale alături de rutina ta completă de îngrijire. Începe cu șamponul, apoi aplică balsamul pentru îngrijirea zilnică și, o dată pe săptămână, adaugă acestui regim de îngrijire masca Structure+ pentru a te bucura de până la 8 săptămâni de protecție a culorii.

Un ritual complex pentru o îngrijire desăvârșită!

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.