Primul semestru din anul curent arată că digitalizarea companiilor este departe de a se fi încheiat, pandemia nefăcând altceva decât să pună în evidență necesitatea acestui demers. Astfel, pe fondul companiilor care vor să performeze, se păstrează trendul crescător al cererii de soluții și servicii informatice, cel puțin până la finele lui 2021, arată o analiză a EXE Software.
În general, eforturile companiilor de IT din România s-au concentrat pe creșterea echipelor pentru a răspunde nevoii ridicate de soluții informatice și a asigura suportul logistic necesar lucrului remote, în condițiile acestei creșteri.
În acest an, tehnologia Cloud a fost adoptată de majoritatea clienților companiei menționate, indiferent de anvergura sau țara de origine, pentru toate soluțiile noi, construite de la zero. Totodată, mare parte dintre soluții includ și o componentă mobilă, care să ofere mai multă flexibilitate și disponibilitate mai mare, independentă de device-urile aflate la îndemâna fiecărui utilizator.
O creștere semnificativă a fost înregistrată în cererea de soluții de analiză și raportare de date, bazate pe tehnologia PowerBI. Volumele tot mai mari de date, pe care toate companiile reușesc să le colecteze prin aplicațiile și device-urile disponibile implică sisteme performante de analiză a acestora, necesare în conducerea eficientă a oricărei afaceri.
„Dacă în prima jumătate a anului trecut, în plină pandemie, am fost oarecum surprinși de numărul crescut al solicitărilor venite din partea clienților noștri, anul acesta am fost mult mai bine pregătiți. Trendul ascendent al cifrei de afaceri înregistrată de compania noastră a continuat și în 2021, de data aceasta fiind cu 24% mai mare decât în aceeași perioadă a lui 2020. Proporțional cu cifra de afaceri a crescut, bineînțeles, și numărul angajaților noștri, pentru a putea asigura dezvoltarea de soluții informatice, dar și a serviciului de suport tehnic, mentenanță și servicii de consultanță IT, pe care le oferim celor 42 de clienți activi ai noștri, în acest moment.
Una dintre realizările care ne-au bucurat cel mai mult este că flexibilitatea unuia dintre produsele noastre, esFields, dar și capacitatea sa de a îngloba formulare de culegere de date complexe și de a prezenta rezultatul activităților cu ajutorul tehnologiei PowerBI, au determinat majoritatea clienților noștri să extindă utilizarea lui în aproape toate proiectele ce implică muncă de teren”, a declarat Sorin Cosmescu, CEO EXE Software.