“Nu cred că vreun părinte ar putea primi o veste mai rea despre copilul său …” este primul lucru pe care ni l-a spus tatăl Dariei, fetiţa eroină a poveştii noastre.
“A avut dreptate mami. Nu am simţit nimic. Mai uşor ca un vis” sunt primele cuvinte ale Dariei în momentul în care a deschis ochişorii verzi şi curaţi, trezindu-se după anestezie pe masa de operaţie.
După câteva zile de greaţă şi stări de vomă, Daria a plecat acasă neschimbată. Acelaşi păr lung şi bogat, acelaşi zâmbet de şoricel (eu spun că e de iepuraş), aceeaşi ”înţelepciune copilarească” care a făcut-o să le spună părinţilor înainte de operaţie: “Nu înţeleg de ce plângeţi… problema e a mea, nu a voastră, iar eu l-am ales pe Domnul Doctor şi totul va fi foarte bine.” Lunea viitoare, Daria începe şcoala, iar viaţa ei va fi cel puţin la fel de bună ca înainte de operaţie. Nimeni nu va şti ce i s-a întâmplat şi nu va avea nici măcar scutire de la orele de educaţie fizică.
De unde vine prăpastia dintre preconcepţiile părinţilor Dariei şi liniştea micuţei, încrederea de care a dat dovadă de la un capăt la altul al acestei poveşti cu final fericit? Să fie inocenţa copilărească? Cu siguranţă, însă de ce ar trebui ca aceasta să fie înăbuşită de spaima adulţilor? Atâta timp cât rata de success a intervenţiilor Doctorului Sergiu Stoica este covârşitoare, comparabilă cu statisticile din Statele Unite, similară cu lipsa de complicaţii a unor operaţii banale de chirurgie generală.
Să fie spitalul nostru nou-nouţ unde a avut loc operaţia şi îngrijirea post-operatorie? Poate, într-o anumiă măsură. Însă Doctorul Stoica are aceeaşi rată de succes, folosind aceleaşi instrumente când operează la Marie Curie ca şi în spitalele Regina Maria.
Prăpastia vine din reputaţia pe care neurochirurgia craniană o are în România. Izolarea ţării dinainte de ’90, pe de o parte, dar mai ales inerţia si închistarea şcolii româneşti din ultimii 22 de ani face mai multe victime decât ne putem imagina. Vieţi pierdute, mutilate; imposibilitatea tehnică de a rezolva problema a mii de români care an de an sunt victime ale tumorilor craniene. Capete rase, cicatrici uriaşe, bucăţi mari din craniu dislocate şi apoi hemoragii, paralizii, pierderea sau afectarea unor funcţiuni vitale … Asta este ceea ce ştim şi ce ne umple de groază. Asta este ceea ce se întâmplă în majoritatea cazurilor.
Daria şi alte sute de români, operaţi ca şi ea, ne-ar contrazice. Ne-ar râde în faţă.
Pe Doctorul Stoica îl laudă mulţi. Îl consideră un înger. Poate că este, însă ceea ce face el fac mai mulţi medici din Europa, America de Nord şi chiar Turcia. Ceea ce face el ar putea face alţi 5, 10 români aici, acasă, desfiinţând “monopolul” existent. Lupta lui îngereasacă nu se va încheia până când nu vom reuşi asta împreună. Sute şi mii de Daria care să îşi păstreze pentru noi zâmbetul de şoricel (eu zic că e de iepuraş).
Ştiind toate acestea, crezând cu putere în toate acestea, am hotărât ca operaţia inaugurală a noului Spital Băneasa să fie cea a Dariei. Şi spunem tuturor: “am început cu ceva simplu…”
În timp ce scriu, Luca ne zâmbeşte în post-operator şi glumeşte pe seama părinţilor. E al doilea succes din noul spital. Nici el nu va avea nevoie de scutire de la orele de sport.
Cu neînchipuit de multă bucurie,
Ionuţ Pătrăhău, CEO Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA
