In vreme ce Europa dezbate metode tot mai rafinate de promovare a cinematografelor pentru a fideliza publicul, Romania cauta metode de a-i face pe romani sa redescopere cinematograful.
Daca o forma alternativa la distributia clasica de film este caravana cinematografica, atunci care ar fi formele cele mai potrivite de promovare care trebuie sa insoteasca un astfel de demers? Aceasta a fost intrebarea la care a cautat sa raspunda Nicoleta Talpes, event manager Image Factory, la conferinta Europe Cinemas, gazduita la Bucuresti la acest sfarsit de saptamana. Caravana cinematografica a filmului 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, castigatorul Palme d’Or in acest an, a fost un experiment pentru ca era primul proiect de acest tip si organizatorii nu au putut anticipa reactia publicului.
“Am avut doua momente dificile: primul, sa convingem directorii caselor de cultura care erau sceptici, sa gazduiasca proiectiile, motivand interesul scazut al publicului”, a spus Talpes, care a condus organizarea caravanei. Apoi, a fost dificil sa captam atentia publicului. Ne adresam cuiva care si-a pierdut de ani de zile obiceiul de a merge la cinematograf si caruia metodele conventionale de promovare a unui film nu-i mai spuneau nimic”, a completat Talpes. In afara de parteneriatele media nationale, Image Factory a inchieiat aproape 30 de parteneriate locale care au promovat sosirea caravanei in oras. In plus, a fost identificata publicatia sau postul local cu audienta cea mai mare carora au fost transmise informatii personalizate. “Acest efort a dus la publicarea a peste 40 de materiale si interviuri in presa locala, care a atins mai eficient publicul decat presa nationala”. Carvana a fost subiectul a doua documentare prezentate la postul national de televiziune.
Din cei 55.000 de spectatori ai filmului in prima luna de la lansare, 18.000 l-au vazut in caravana. Aceasta a presupus o echipa de patru oameni, care s-a deplasat in tara timp de 31 de zile si a avut nevoie de o cercetare inaintea stabilirii traseului: vizite in peste 25 de orase, parteneriate cu casele de cultura locale unde au avut loc proiectiile, parteneriate media.
Traseul a inclus 15 orase mari ale Romaniei, cu o populatie intre 40.000 si 300.000 de locuitori. Caravana a poposit pentru doua zile in fiecare oras, timp in care au avut loc patru proiectii cu ajutorul unui echipament inchiriat din Germania, care asigura conditii similare cinematografelor moderne. Primul oras a fost Tulcea, apoi caravana a urcat spre Moldova, Satu Mare, Banat, Calarasi. Ultima destinatie a fost Constanta, al doilea mare oras dupa Bucuresti, care are doar un singur cinematograf unde merg in medie zece spectatori pe spectacol.
Un roman merge in medie mai putin de o data pe an la cinematograf. In tara mai exista mai putin de 70 de sali de cinema cu 44.000 de locuri, cea mai scazuta cifra din Europa in raport cu populatia. De exemplu, in Romania, leader-ul de piata la incasari a vandut anul trecut 900 mii bilete, in vreme ce leader-ul din Grecia a vandut 2,5 milioane in aceeasi perioada.
Europe Cinemas, care a gazduit aceasta dezbatere, este o retea pan-europeana a exploatatorilor de sali de cinema, sustinuta printre altii de Comisia Europeana si de Centrul National al Cinematografiei din Franta. Reteua s-a intrunit la a 12-a conferinta anuala in Romania. Bucuresti a fost a treia capitala din Europa de Sud-Est care a gazduit aceasta conferinta, dupa Praga in 2003 si Budapesta in 2005.
{mosloadposition user10}