Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a înregistrat în anul 2018 o serie de succese, atât în ceea ce privește portofoliul de branduri, cât și în privința planurilor la nivel de companie, datorită unei strategii curajoase de expansiune.
Farmec a început 2018 în forță, marcând o nouă etapă în evoluția brandului Gerovital: pătrunderea pe segmentul de cosmetică decorativă, prin lansarea gamei Gerovital Beauty. Pe parcursul anului, alte patru game au fost modernizate și extinse cu noi produse: Doina, Farmec Tratament Expert și Ultrarezistent, Aslavital Mineralactiv și Gerovital Tratament Expert.
„În fiecare an reconfirmăm excelența românească în cosmetică și ne depășim obiectivele stabilite, reușind să fim mai aproape de consumatorii noștri. Cursul ascendent din 2018 s-a datorat mai multor factori, precum: intrarea pe noi segmente, modernizarea constantă a portofoliului, activitățile de implicare socială, deschiderile de noi magazine și optimizările proceselor din ecommerce și din magazinele noastre de brand. Aceste decizii s-au concretizat în rezultate foarte bune, consolidând poziția Farmec de lider pe piața din România,” a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
În 2018, au fost inaugurate 5 magazine de brand, compania clujeană ajungând astfel la o rețea de 26 de magazine Farmec și Gerovital, cu acoperire națională. Primul magazin deschis a fost cel din Oradea, fiind urmat de Constanța, Cluj-Napoca și alte două spații în București: în Centrul Comercial Sun-Plaza și în Centrul Vechi. În cele 12 luni, în cadrul magazinelor de brand din țară au fost eliberate în jur de 300.000 de bonuri.
La avântul businessului Farmec din 2018 au contribuit substanțial vânzările din rețeaua magazinelor de brand, în creștere cu 40%, dar și vânzările din online, care au înregistrat o majorare de 19%, comparativ cu 2017.
În top 3 vânzări ale magazinelor de brand se află gamele Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Equilibrium și Gerovital Luxury. În ceea ce privește comerțul online, cele mai vândute 3 game au fost Aslavital Mineralactiv, Gerovital Beauty si Gerovital Tratament Expert.
În 2018, magazinul online Farmec a înregistrat o creștere cu peste 48% a tranzacțiilor efectuate pe telefonul mobil și un trafic lunar de peste 190.000 de vizitatori, cu 30% mai mult decât în 2017. De asemenea, în 2018, clienții magazinelor proprii și ai celui online au beneficiat de noi servicii, precum serviciul de împachetare a cadourilor, ședinte de machiaj gratuite în magazine realizate de make-up artiștii Gerovital și cardul cadou.
Anul Centenarului a fost dedicat campaniei de responsabilitate socială corporativă „Unirea la feminin”, cu scopul de a ridica nivelul de solidaritate, empatie și coeziune în rândul comunității de femei din România. În perioada 1 martie – 1 decembrie, o parte din valoarea produselor Gerovital achiziționate a fost transformată în seturi de produse de îngrijire personală. Peste 500 de femei din grupuri vulnerabile au beneficiat de kit-uri de îngrijire Gerovital și au participat la momente artistice pregătite în colaborare cu ONG-ul Beard Brothers.