Domina Imobiliare, cea mai vizibilă agenție de Real Estate din Oltenia, publică rezultatele anului 2020, din perspectiva apetitului pentru achiziții, vânzări și închirieri.
În 2020, apartamentele au înregistrat cea mai mare cerere, reprezentând aproximativ 72% din totalul tranzacțiilor încheiate de agenție. Dintre acestea, cele mai atractive pentru cumpărători au fost apartamentele noi, parte a ansamblurilor rezidențiale. O constantă este dată de preferința pentru locuințele cu 2 camere, atât în cazul apartamentelor noi, cât și în cazul celor vechi.
2020 – anul cu cele mai multe ansambluri rezidențiale preluate în portofoliu
Cu o prezență pe piața locală de peste 13 ani, Domina Imobiliare a adunat în 2020 cele mai multe ansambluri rezidențiale în portofoliul său, în număr de 8, reușind astfel să răspundă cererii mari pentru proprietăți noi. Din toate acestea, au fost vândute și rezervate 138 de garsoniere şi apartamente cu 2 sau 3 camere.
Finanțarea proprie – mai accesibilă pentru 60% dintre cumpărători
Chiar dacă anul 2020 a fost unul atipic, modalitatea de finanțare a tranzacțiilor imobiliare nu a fost afectată, 60% dintre clienții agenției Domina Imobiliare alegând să folosească resursele proprii pentru a achita contra valoarea proprietăților în care au investit. Explicațiile acestui fenomen pot avea la bază deciziile luate înaintea instalării efectelor pandemiei sau inexistența unei afectări directe a cumpărătorilor pe parcursul anului 2020. Mai mult decât atât, piața locală a suferit doar mici corecții de preț, fapt ce a contribuit la menținerea deciziilor investiționale.
Terenurile – confirmarea versatilității investiționale
Pe termen mediu și lung, terenurile reprezintă investiții potrivite pentru orice segment de vârstă, oferind versatilitate și libertate decizională cu privire la folosința lor. În anul 2020, Domina Imobiliare a intermediat tranzacții totale de terenuri de peste 1.6 milioane de euro, acestea însumând suprafețe de peste 200.000 de metri pătrați.
Care este profilul cumpărătorilor în funcție de vârstă?
Tinerii cu vârste de până la 45 de ani constituie 48% din totalul cumpărătorilor de proprietăți imobiliare, în timp ce persoanele cu vârstă cuprinsă între 45-55 de ani au o reprezentativitate de 21% din numărul clienților Domina Imobiliare.
Cifrele unui an de succes
În 2020, Domina Imobiliare a stabilit un nou record intern de finalizare a unei tranzacții, prin semnarea unui contract de vânzare în doar 3 zile de la intrarea în portofoliu a proprietății. De asemenea, cea mai mare tranzacție imobiliară încheiată cu succes a avut valoarea de 400.000 de Euro și a reprezentat un spaţiu comercial din municipiul Târgu-Jiu.
“Anul 2020 a fost unul al strategiei, al consolidării relațiilor cu partenerii și clienții agenției Domina Imobiliare, pentru a oferi serviciile de care fiecare dintre aceștia au nevoie. Un an în care am continuat să clădim un brand, la care s-au adăugat peste 1600 de clienți noi, un an în care procesele de digitalizare au rămas o prioritate, fapt ce a ajutat agenția să rămână în topul preferințelor clienților noștri, lângă care am fost prezenți prin toate canalele posibile (am făcut peste 36.000 de kilometri pentru a asigura vizionări, anunțurile noastre au ajuns la 200.000 de vizitatori unici doar prin site-ul agenției, am alocat echivalentul a zeci de zile în conversații și sesiuni de consultanță imobiliară). Concluziile anului 2020 sunt date de perspectiva generală a domeniului: industria de Real Estate este oglinda nevoilor actuale și viitoare ale oamenilor organizați în comunități”, Ruben Drăghici, Manager General Domina Imobiliare.