După un an în care Glovo a mizat pe extindere în România, compania se așteaptă ca în 2021 să păstreze același trend ascendent, atât în ceea ce privește valoarea tranzacționată în aplicație, cât și la nivelul numărului de orașe în care serviciul de livrare rapidă este disponibil.
Cum a arătat anul 2020 pentru Glovo România
Valoarea tranzacționată prin intermediul aplicației se va ridica la 150 milioane de euro până la finalul anului, iar harta Glovo s-a extins până la 33 de orașe din România.
Aplicația are 2 milioane de descărcări la ora actuală, iar din estimările de până acum, afacerea Glovo urmează a se dubla în ultimul trimestru din 2020 comparativ cu primul trimestru al anului.
Sunt peste 40.000 de curieri parteneri înregistrați pe tot teritoriul țării, dintre care 5000 sunt, în medie, activi pe săptămână, iar estimările arată că veniturile totale pe care aceștia le vor realiza până la sfârșitul anului se vor ridica la 23 milioane de euro.
Cât despre comenzile făcute prin intermediul aplicației Glovo, acestea au avut o valoare medie de 65 de lei în București și 56 de lei în restul țării. Cea mai mare comandă înregistrată pe Glovo în 2020 a fost în valoare de 3800 lei, iar cele mai populare intervale orare au fost 11:00-13:00 și 18:00-20:00. Până la finalul anului, compania estimează că va avea peste 10 milioane de comenzi livrate.
Glovo România în 2020, pe scurt
Pandemia a generat schimbări la nivelul obiceiurilor de consum, iar acestea au fost vizibile și în aplicația Glovo. Dacă la începutul stării de urgență s-a simțit o scădere a activității în aplicație, utilizatorii au redevenit activi în lunile care au urmat, ducând la dublarea afacerii în ultimul trimestru comparativ cu primul.
- Valoare tranzacționată estimată până la finalul anului: 150 milioane euro;
- Număr de orașe în care aplicația Glovo este disponibilă: 33 (23 de orașe noi în 2020);
- Descărcări ale aplicației: peste 2 milioane;
- Comanda medie pe Glovo: 65 de lei în București, 56 de lei în restul țării;
- Număr de comenzi estimate până la finele anului: peste 10 milioane;
- Cele mai populare 3 produse comandate prin Glovo: McPuișor, banane, shaorma;
- Cele mai active orașe de pe Glovo: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov.
Previziunile Glovo România pentru 2021
Glovo România estimează că în 2021 va crește cu aproximativ 50% valoarea tranzacționată prin intermediul aplicației, ajungând la 230 de milioane de euro.
În același timp, se va dubla harta Glovo în România, urmând ca numărul de orașe în care aplicația este disponibilă să crească până la 65. Anul viitor ar putea marca 1 milion de noi descărcări ale aplicației, ajungând la un total de 3 milioane.
„În 2020 ne-am continuat planurile de extindere și – în ciuda faptului că ne-am aflat într-un context instabil și greu de anticipat – am reușit să avem un serviciu funcțional și să înregistrăm o creștere semnificativă a afacerii. Suntem pregătiți pentru provocările următorului an și vrem ca în 2021 să rămânem la fel de adaptabili, să oferim o experiență de utilizare tot mai bună și să extindem operațiunile în mai multe orașe din România”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo CEE.