1091 de lăzi cu lingouri de aur, 95 de saci cu monede în valoare de 87 de milioane de dolari și multe alte valori poloneze au tranzitat România în septembrie 1939. Vedem cum, în cel de-al patrulea episod al seriei, „Aurul Poloniei”, pe 14 martie de la 16.30, la TVR 1.
În toamna anului 1939, la scurt timp după încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov de către Germania nazistă și Uniunea Sovietică, cele două puteri totalitare au început să-și împartă zonele de ocupație și influență.
Polonia a fost prima pe lista neagră și, după mijlocul lunii septembrie a aceluiași an, a dispărut, practic, de pe hartă. Refugiați, deportați, oameni rămași pe drumuri – o suferință pe care nicio carte de istorie nu a putut vreodată să o redea în toata puterea ei. Ediția din 14 martie a emisiunii „Omul și timpul” vorbește, însă, despre un fapt mai puțin cunoscut – evacuarea tezaurului Poloniei, pentru a se împiedica astfel rechiziționarea lui de către armata germană de ocupație. Cum s-a derulat operațiunea și care a fost contribuția României la salvarea tezaurului polonez aflăm alături de Rafael Udriște, duminică, de la 16.30, la TVR 1.
Cum Cehoslovacia se afla sub ocupație germană încă din martie 1939, iar Ungaria era aliata lui Hiter, tezaurul Poloniei nu putea fi evacuat decât prin România. Astfel a început odiseea celor 1091 de lăzi cu lingouri de aur și 95 de saci cu monede în valoare de 87 de milioane de dolari la cursul vremii, dar și a celor 300 de tapiserii de mătase, brodate cu fire de aur și argint, de o valoare inestimabilă, a sabiei de încoronare a regilor polonezi și a multor altor valori evacuate din Castelul Wawel din Cracovia. Obiecte de artă de mare valoare, documente, dar și 80 de tone de aur aflat în trezoreria Băncii Naționale a Poloniei au fost expatriate în grabă și mare secret, pentru a nu fi confiscate ca pradă de război.
Traian Borcescu, ofițer în cadrul Serviciului de Informații Speciale, a participat la operațiunea de traversare a acestor valori prin România. În 2003, Traian Borcescu spunea într-un interviu: „Am lucrat la Statul Major General și am colaborat îndeaproape cu colonelul Diaconescu, care era responsabil cu supravegherea transferului populației și autorităților din Polonia în România. Polonezii erau mai mult prieteni cu ungurii, și totuși, ei nu i-au ajutat. Singurii care i-au ajutat atunci am fost noi. Și, la îndemnul franco-englez, și-au trimis comoara prin România. Armand Călinescu a acceptat, cu condiția ca soldații polonezi să fie dezarmați la frontieră și să nu existe agenți străini în convoi. Atât de mare a fost secretul, că în ziua aceea nici rușii, nici nemții nu știau prea bine ce se petrece. Pentru că transportul putea fi atacat”.
Împărțit în trei părți și transportat în toate colțurile lumii, tezaurul Poloniei a fost, după război, recuperat integral de statul polonez. Cu siguranță, fără ajutorul românesc, salvarea acestuia nu s-ar fi putut realiza. Cum a contribuit țara noastră, unde a fost depozitat aurul polonez și ce decizii istorice au fost luate în acea toamnă a lui 1939 aflăm în cea de-a patra ediție a seriei „Omul și timpul”, difuzată în premieră la TVR 1 duminică, 14 martie, de la ora 16.30.
