Începând de sâmbătă, 20 aprilie, până vineri, 26 aprilie, în intervalul 9:00 – 21:00, la Seneca Anticafe are loc a III-a ediție a unicului Târg de carte de mediu din România, unde vizitatorii se bucură de reduceri de până la 80% la zeci de titluri de ecologie ale editurii Seneca, reduceri de 20% la o selecția de cărți de mediu din librărie, o serie de ateliere despre obiceiuri responsabile, o seară de ecoperformance, o expoziție cu desene despre schimbările climatice ale artistului Dan Perjovschi și o atmosferă so chill.
Biblioteca ta într-o sacoșă verde
Pregătim la intrare două sacoșe de câte 90, respectiv 150 de lei, doldora de cărți, astfel încât fiecare dintre noi să-și completeze biblioteca personală cu titluri care promovează conștientizarea ecologică și sustenabilitatea.
Ateliere pentru cultivarea eco-obiceiurilor
În zilele târgului, echipa Seneca Anticafe, alături de Seneca Ecologos și editura Seneca, organizează ateliere pentru copii și adulți în care se deprind eco-obiceiuri: facem schimb de semințe, răsaduri și pui de plante, pregătim smoothie-uri din fructe și legume de sezon, facem troc de carte și jucării, obținem compost în spațiu urban, creăm propriul săpun ecologic și reparăm hainele care au fost afectate de trecerea timpului.
EAT-ART ecoperformativ by Plastic Art Performance Collective
Pornind de la premisa că viitorul este deja aici, dar nu este distribuit în mod egal, Alina Tofan chestionează vizual și corporal sistemul capitalist care încurajează supraconsumul cu orice preț, lanțul de producție bazat pe exploatarea intensivă. Ecoperformance-ul este însoțit de texte citite din cartea „Stăpânii hranei”, de Stefano Libreti, editura Seneca.
Spectacolul este urmat de o proiecție de film și o sesiune de Q&A.
Expoziție YOU ARE HERE/EȘTI AICI
Organizăm la Seneca Anticafe o expoziție cu desene despre climă și încălzire globală ale artistului Dan Perjovschi. În cadrul expoziției, realizăm un workshop participativ, în care tinerii intervin creativ peste desene.
Accesul la Târg este liber, iar tariful la ateliere este de 20 ron/participant, cu acces la bufet (cafea, limonadă, ceai, biscuiți, fructe).
Cei care vin la noi cu bicicleta pe perioada Târgului, primesc un voucher de 2 ore de petrecut la Seneca, oricând doresc, în timpul săptămânii sau în weekend, până la sfârșitul anului.
20% din valoarea fiecărei sacoșe merge către o parte din proiectele asociației SNK:
- Bunicii noștri, programul social al Asociației SNK prin care sunt bătrânii singuri și cu nevoi financiare sunt sprijiniți cu pachete de alimente;
- Bursele SNK, cursuri intensive de limba română pentru refugiați din Ucraina;
- Seneca EcoLyceum, un nou program pentru elevi de liceu care dezvoltă proiecte de mediu în școli și comunități.
Asociația SNK contribuie la construirea unei societăți sustenabile prin atelierele Ecologos pentru economie circulară, prin Editura Seneca – prima editură verde din România care editează cele mai importante titluri de mediu și de filosofie – și găzduiește evenimente de promovare a ecologiei la Seneca AntiCafe, un spațiu cultural și comunitare cu timp de valoare.