Ediția specială „Universul credinței” de marți, 27 octombrie, ora 10.30, prilejuită de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, cuprinde transmisiunea în direct a Slujbei de la Catedrala Patriarhală, dar și dialoguri cu actori de succes care s-au întors către Dumnezeu.
O cunoaștem din zecile de filme, piese de teatru, scheciuri și emisiuni de televiziune la care a participat, mereu veselă și optimistă. Cu 23 de ani în urmă, însă, i se mai dădea doar un an de trăit. Anca Sigartău L-a găsit pe Dumnezeu în cel mai dificil moment al vieții sale. Iar de atunci, nu L-a mai lăsat.
Actrița vine marți dimineață, la ora 10.30, în ediția specială „Universul credinței” de la TVR 1, pentru a-l sărbători pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – Basarabov, patronul oraşului Bucureşti, dar și pentru a-și spune povestea. Victor Dochia, producătorul și gazda emisiunii, ne propune să asistăm împreună, în direct, la Slujba oficiată de Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, la Catedrala Patriarhală, dar și să cunoaștem o altă față a câtorva actori cunoscuți.
Pentru că accesul la manifestările publice este limitat din cauza măsurilor de prevenție impuse de autorități, „Universul credinței” încearcă să aducă acelora care nu pot participa în aceste zile la pelerinajul de la Catedrala Patriarhală bucuria întâlnirii cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. În studioul TVR 1, alături de gazda emisiunii și de actrița Anca Sigartău, se va afla și afla Răzvan Bucuroiu, jurnalist și realizator TVR, director fondator al editurii „Lumea credinței”.
De asemenea, doi reporteri care vor asigura transmisiuni live de la Catedrala Patriarhală din București vor dialoga cu alți doi actori care au simțit, la un moment dat al vieții lor, chemarea spre credință și Adevăr: Isabella Neamțu de la Teatrul Nottara, respectiv Silviu Biriș de la TNB, acum și student la Teologie Ortodoxă.
Despre puterea credinței, despre minunile rugăciunii, despre cum se poate schimba o viață într-o clipă aflăm mai multe de la Victor Dochia și invitații săi la ediția specială „Universul credinței” din 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou, transmisă în direct, de la 10.30, la TVR 1.