Nestlé România continuă să extindă demersurile de educare și conștientizare cu privire la o nutriție echilibrată și un stil de viață sănătos. Lansând pentru publicul larg Cartea de rețete Nestlé, compania își propune să faciliteze „NutriVorbe cu Miez!” (Conversații cu miez în jurul principiilor NutriPorția), prin care dorește să stimuleze adoptarea la scară cât mai largă în rândul românilor a unei alimentației echilibrate pentru copii, pilon de bază al unei vieți sănătoase.
Campania Nestlé vine cu o abordare creativă a conversației cu publicul tânăr și părinții acestora, cu ajutorul a trei personaje amuzante: Doamna Brânză – Centrala Proteică, Doamna Ovăz – Campioana Energiei Matinale, respectiv Domnul Broccoli – Eroul care salvează ziua.
Cele trei personaje sunt iterații ale secțiunilor din farfuria NutriPorția care îți arată care sunt cantitățile potrivite din fiecare grupă de alimente pentru principalele mese ale zilei: jumătate din farfurie să fie acoperită de legume și verdețuri, un sfert – de alimente bogate în proteine, iar un sfert – de cereale/paste/orez și alte surse de carbohidrați. În plus, pe marginea farfuriei găsești câteva recomandări pentru restul grupelor de alimente: pentru că fructele, nucile, lactatele sau apa sunt și ele esențiale pentru o alimentație sănătoasă. Principiile NutriPorția au stat la baza dezvoltării Cărții de rețete Nestlé alături de Chef Ștefan Popescu, care ține cont atât de gust, dar și de varietate, aport caloric adecvat și un raport corect al macronutrienților în meniul zilnic. Această carte de rețete poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Nestlé și utilizată de cei mici și mari deopotrivă.
Doamna Brânză, Doamna Ovăz și Domnul Broccoli invită familiile să discute și să împărtășească informații sau preferințe despre mâncărurile mai mult sau mai puțin preferate ale celor mici și vor folosi principiile NutriPorția pentru a le ghida și educa într-o direcție echilibrată. Aceștia se vor folosi în acest scop de o colecție de meme-uri motivaționale, care reprezintă o fuziune interesantă a culturii moderne de internet cu importanța atemporală a unei bune nutriții. De asemenea, aceștia vor prezenta și Horoscopul Gusturilor, prin intermediul căruia vor adresa, cu un pic de umor, sfaturi concrete pentru o alimentație echilibrată.
„Cartea de rețete Nestlé și NutriVorbe cu Miez se încadrează în eforturile noastre de educare și conștientizare cu privire la necesitatea unei alimentații echilibrate, un demers absolut necesar în condițiile în care mai mult de un sfert dintre români (27%) nu consumă legume în fiecare zi, iar 52% consumă doar o porție pe zi, în timp ce doar 21% consumă zilnic 2-3 porții de legume la principalele mese ale zilei, potrivit unui sondaj Masmi efectuat la comanda Nestlé. Numai 2 din 10 români consideră că servesc mese echilibrate în cea mai mare parte a timpului. Pentru a împrieteni copiii cu legumele verzi (precum broccoli) și nu numai, este important ca părinții să îi implice încă de la cele mai mici vârste în procesul de pregătire a meselor – lista de cumpărături, mers la magazin sau piață, pregătire mâncare, pus masă și până la spălatul vaselor. Numai așa copiii vor învăța să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea”, spune Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție și Comunicare Internă Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice.
Se recomandă să consumați cel puțin 5 porții (sau 400 g) de fructe și legume pe zi. În general, o porție (pentru adult) de fructe sau legume este de 80 g, și nu uitați că și varietatea contează. Încercați să includeți un sortiment colorat de fructe și legume în meniul zilnic, pentru că fiecare porție oferă o gamă largă de vitamine, minerale și antioxidanți esențiali pentru sănătatea și bunăstarea noastră.
Nu în ultimul rând, ignorați toate miturile negative despre fructe și legume. O alimentație bogată în fructe și legume este legată de un risc redus de apariție a diferitelor boli. De asemenea, fructele și legumele congelate pot chiar reține mai multe vitamine și minerale și vă pot economisi bani și reprezintă o modalitate ușoară de a vă asigura că veți avea întotdeauna fructe și legume disponibile acasă. În plus, o alimentație sănătoasă, care include produse de origine vegetală, are și un impact mai redus asupra mediului în ceea ce privește gazele cu efect de seră, contribuind la protejarea resurselor pentru generații viitoare.