La ce riscuri se supun workaholicii
În ultimii ani, și în România, se vorbește tot mai des de un nou tip de adicție: dependența de muncă.
Astfel, odată cu importul practicilor de muncă din Vest, apare și un nou tip de angajat, workaholic-ul, pentru care munca este cel mai important lucru în viață.
"Pe termen scurt, o astfel de atitudine poate aduce beneficii – laudele șefilor, bani mai mulți, însă pe termen lung, consecințele sunt adesea dezastruoase – epuizare psihică și fizică, eficiență scăzută, deteriorarea relațiilor sociale și chiar depresie", explică Alexandru Bușilă, psihoterapeut și trainer HPDI.
Și, cu toate că dependența de muncă este recunoscută în mod oficial ca fiind o problemă serioasă care poate afecta sănătatea angajaților, în multe companii ea este acceptată în mod tacit, fiind adesea admirată de către șefi, invidiată și emulată de colegi și, de cele mai multe ori, reprezintă singura cale spre promovare și un salariu mai bun. Un motiv pentru care tot mai mulți angajați devin workaholici îl reprezintă linia fină, destul de confuză, între un workaholic „veritabil” și un angajat care este pur și simplu conștiincios.
Cum afli dacă ești workaholic
Cum deosebim un workaholic de un angajat conștiincios? De exemplu, în Statele Unite, pe site-ul organizației Workaholicii Anonimi există un set de douăzeci de întrebări menite să depisteze un workaholic, printre care se numără următoarele:
– Îți iei de lucru pentru acasă, în weekend-uri sau când pleci în vacanță?
– Subiectul tău de discuție preferat este activitatea de la job?
– Consideri că este OK să muncești mult peste program dacă iubești ceea ce faci?
– Îți pierzi răbdarea cu persoanele care au și alte priorități în afară de job?
– Faci toate lucrurile într-un mod energic și competitiv, chiar dacă este vorba de joacă?
– Munca peste program ți-a afectat relațiile?
– Te gândești la muncă atunci când conduci, înainte să te culci sau în timp ce alții vorbesc?
Dacă ai răspuns afirmativ la majoritatea întrebărilor ești workaholic sau, mai exact, o persoană care alege să muncească foarte mult, spre deosebire de cineva care are doar foarte mult de lucru.
Apreciat doar pentru premiul I. Cum și de ce devii dependent de muncă
“Dintre clienții cu care am lucrat în ultimii ani, am identificat două mari categorii de oameni care tind și devin workaholici: cei care sunt «motivați» de dorința de a demonstra ceva, cuiva (de cele mai multe ori neagă acest lucru – «Nu am nimic de demonstrat nimănui. O fac pentru mine.» ) și a doua categorie, cei pentru care este un mecanism de apărare”, mai spune Alexandru Bușilă.
Prima categorie de workaholici este și cea mai complexă, pentru că nevoia lor de a demonstra tot timul ceva, cuiva, poate avea mai multe cauze: în copilărie au fost apreciați doar pentru premiul I sau pentru nota zece; obsesia pentru o carieră de succes; lipsa aprecierilor din partea prietenilor, colegilor, familiei; dorința de a accede la un nou statut social; ș.a.m.d. În cazul acestor persoane, stima de sine poate fi una destul de scăzută.
În ceea ce privește a doua categorie de pretendenți la postul de workaholic, lucrurile sunt puțin mai simple. Aici întâlnim expresii de genul: „ce să fac acasă?…; decât să mă duc acasă, mai bine stau la birou; cât timp sunt la birou nu am timp să mă gândesc la…”. „Lucrurile sunt mai simple pentru că acești oameni recunosc mai ușor motivele pentru care au devenit workaholici și sunt mai dispuși să reînvețe că există o viață bună și după job”, adaugă Alexandru Bușilă.
De asemenea, psihologii fac o legătura interesantă între temperamentele oamenilor și probabilitatea de a deveni workaholici. Concluzia: colericii și flegmaticii sunt cei mai predispuși la această dependență. Evident, asta nu înseamnă că sangvinicii și melancolici sunt lipsiți total de riscuri.
Workaholicul și vacanța
„Pe termen scurt (3-6 luni), un workaholic pare a avea doar de câștigat, șefii îl apreciază și-l laudă public, salariul crește, apar și bonusuri de performanță. Pe termen lung (6-24 luni), apar «dezastrele»: epuizare psihică și fizică, nivel ridicat de stres, eficiență scăzută, lipsa rezultatelor profesionale, deterioarea relațiilor cu familia, cu prietenii cât și cu ceilalți colegi; tensiune ridicată, gastrită, cefalee și lista poate continua”, susține Alexandru Bușilă.
În cazul unor workaholici, dependența de muncă este atât de gravă, încât renunță definitiv la vacanță. Sau, în cazul cel mai fericit, pleacă în concediu cu laptopul și telefonul după ei, nefăcând altceva decât să-și mute biroul de la serviciu la plajă. Un studiu efectuat în Statele Unite a demonstrat că jumătate dintre angajații americani nu au plecat în vacanță sau și-au luat de lucru la ei în concediu, fenomen din ce în ce mai întâlnit și în România.
„Atunci când workaholic-ul pleacă în vacanță face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se asigura că timp de două săptămâni nimic nu se poate întâmpla pe aria sa de lucru. Vorbește cu furnizorii, clienții interni, externi, portarul și toate persoanele pe care le întâlnește despre faptul că va lipsi și că cel mai bine ar fi să rezolve tot înainte de plecarea sa. Când ajunge la plajă, caută o zonă cu semnal la telefon și internet. Telefonul este la maximum 10 centrimetri de el ca să fie sigur că-l aude. Din zece în zece minute verifică telefonul și e-mailul. Trimite cel puțin două mesaje pe zi unui coleg de birou cu întrebări de genul: totul ok?… m-a căutat cineva?… a sunat X? Nu? Atunci îl sun eu…”, adaugă expertul HPDI.
Același studiu realizat în SUA are și o concluzie. Dintre angajații care “și-au călcat pe inimă” și au plecat totuși în vacanță, peste 82% au fost mai productivi la locul de muncă după concediu.
