Duminică, 15 aprilie, ora 21.25, la TVR 1 aflăm cine rămâne în Fabrica de staruri
Producătorii show-ului Fabrica de staruri au pregătit o supriză concurenţilor pentru duminica de Paşti. Pentru ediţia live din 15 aprilie a show-ului, cei 13 concurenţi care au rămas în casă pentru a continua drumul spre o carieră muzicală de succes vor avea de pregătit şi interpretat melodii populare cunoscute de atât românilor din România, cât şi celor din Republica Moldova.
Cei 13 concurenţi din Fabrica de staruri au avut tot felul de peripeţii şi în această săptămână: Dragoş, unul dintre cei doi nominaţizaţi pentru eliminarea din proiect este foarte suparat pe producatorul muzical Sergiu Musteaţă. Concurentul este de părere că, din cauza piesei pe care i-a ales-o profesorul duminica trecută, a ajuns să fie nominalizat. Motiv pentru care, imediat după ediţia din 8 aprilie, Dragoş s-a certat cu profesorul său. Arpi nu stie cât mai rezista în Fabrica de staruri şi îi transmite soţiei sale că o iubeşte (soţia lui Arpi este însărcinată şi urmează să nască în curând). Prietenul Irinei vine în fiecare duminică la emisiune şi o susţine pe aceasta din public. Îşi transmit de la distanţă cuvinte dulci şi îşi fac semne. Cu toate acestea, Irina a mărturisit că nu-i displac avansurile lui Andi, dar nu crede că şi-ar dori o relaţie cu colegul din Fabrica de staruri.
Chiar dacă este duminica de Paşti, unul dintre cei doi nominalizaţi săptămâna trecută (Mihai sau Dragoş) va pleca acasă, fiind eliminat în urma voturilor publicului exprimate până în seara show-ului, prin SMS la 1388 (0,99 euro/SMS, TVA inclus, valabil în reţelele Cosmote, Orange, Vodafone, Zapp). De asemenea, la finalul ediţiei, alţi doi concurenţi sunt nominalizaţi pentru eliminare, urmând a fi apoi supuşi votului publicului până la ediţia din 22 aprilie.
Fabrica de staruri se transmite în fiecare duminică seara, în direct la TVR 1 şi Prime TV. 16 tineri din România şi Republica Moldova au fost selectaţi să intre în Fabrica de staruri. Cei mai talentaţi şi rezistenţi dintre ei vor ajunge la finalul celor trei luni de concurs, câştigătorul obţinând premiul de 50.000 de euro şi un contract muzical cu o importantă casă de discuri.