De la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lui august, Carlsberg le oferă ocazia tuturor turiştilor din Mamaia să imortalizeze momentele deosebite petrecute pe malul mării într-o cabină foto specială. Până acum, peste 4000 de fotografii realizate amintesc românilor de această vară, iar numărătoarea continuă.
În zona de nord a staţiunii Mamaia, Carlsberg a amplasat această cabină foto pentru a surprinde emoţiile, bucuria şi entuziasmul trecătorilor, pe durata vacanţei lor estivale. Având ca slogan „Retrăieşte vara oricând!”, acest proiect Carlsberg este unic, la nivel internaţional, în cadrul grupului producător de bere. Prin iniţiativa lansată, România a marcat o premieră în cadrul campaniilor estivale Carlsberg.
Pe tot timpul verii, turiştii de peste 18 ani se pot fotografia gratuit în cabina pusă la dispoziţie de Carlsberg. Singuri, alături de prieteni sau de familie, aceştia pot intra în cabină pentru a păstra peste ani amintirea verii 2012.
Până pe 31 august, cabina foto va fi disponibilă în Mamaia.