Asociaţia BATE ŞAUA SĂ PRICEAPA IAPA, cu sprijinul Primăriei Capitalei, invită membrii Clubului Părinţilor Biciclişti (şi nu numai…) la o plimbare ‚Cu Bicicleta la Padure’.
Duminica, 26 septembrie, Padurea Baneasa, Aleea Privighetorilor in parcarea de langa Academia de Politie.
Participanţii vor primi din partea noastră o Hartă a Traseelor de Velo-Promenadă prin Pădurea Băneasa, informaţii utile despre drepturile şi obligaţiile bicicliştilor, răcoritoare.
Preambul:
In cadrul campaniei proprii VELORUŢIA. O REVOLUŢIE PE DOUĂ ROŢI, asociaţia BateSaua şi-a propus să renască pofta şi bucuria familiilor de a pedala împreună, părinţi şi copii, un obicei dispărut de mult timp din tradiţiile familiilor române, greu încercate de nebunia goanei automobile.
La început am crezut că membrii familiilor române moderne preferă să călătorească în automobile deoarece astfel stau cu toţii împreună între cei patru pereţi cu ferestre, motivând că pedalatul nu oferă intimitate, participanţii stând separaţi, fiecare pe bicicleta lui… Apoi am descoperit că s-a ajuns iar la separatisme, deoarece acum este la modă să plece fiecare cu maşina lui către destinaţie: tata vine de la birou cu maşina de firmă, mama vine de la o întalnire direct cu maşina proprie, în timp ce copiii sosesc cu o altă maşină … Dacă lucrurile stau aşa, înseamnă că nu dorinţa de „apropiere” îi face pe ai noştri să dea bicicletele de-o parte… şi atunci ne permitem să le readucem aminte că şi pe biciclete se poate călători împreună în familie: cu scăunele adaptate, cu ataş, cu remorcă dedicată transportului copilului …
Concluzii:
Pentru a învinge teama, jena sau lenea, propunem o soluţie foarte eficientă: pedalatul în grup, pe trasee simple (orizontale, netede, fără obstacole naturale care ar zdruncina nepermis de mult pe cei mai preţioşi membri ai familiilor noastre), cu hartă la dispoziţie, cu însoţitori, cu veselie.
Pe de alta parte, vrem să dovedim inca o data, foarte clar, ca sunt din ce in ce mai multi bucuresteni care doresc sa foloseasca bicicleta, lucru care ar justifica interventia edililor si a factorilor de decizie din randul autoritatilor centrale, pentru a incuraja utilizarea bicicletei prin amenajarea zonelor periferice pentru recreere activă, prin adoptarea unor standarde europene inteligente, constructive, eficiente, care sa permita deplasarea in siguranta la marginea oraşelor ŞI a cetatenilor care sunt dispusi sa lase masinile acasa in favoarea bicicletelor.
NU uitaţi:
Saptamana viitoare facem o defilare „O zi fără maşina mea în Bucureştiul meu”, miercuri 29 septembrie, orele 18.00 la Arcul de Triumf.