- În următoarele trei săptămâni, E.ON România donează 250.000 kWh celor aflați în nevoie;
- Întreaga cantitate va fi distribuită prin intermediul utilizatorilor de social media;
- În ultimii 5 ani, compania a donat, cu ajutorul românilor, peste un milion de kWh, energie electrică și gaze naturale, către 56 de instituții sociale și 800 de familii defavorizate din România.
E.ON România lansează o nouă campanie „Dăruieşte Lumină”, prin intermediul căreia va dona 250.000 kWh către consumatorii casnici care au nevoie de ajutor în această perioadă marcată în toate planurile de efectele pandemiei COVID-19.
Pe lângă ajutorul direct, E.ON își propune să stimuleze implicarea socială și solidaritatea românilor față de semenii lor aflați în dificultate.
Mecanismul este simplu: cei care vor să ajute pot intra pe pagina de Facebook a campaniei “Dăruiește Lumină”. Este suficient să trimită către organizatori povești ale cunoscuților lor, despre care știu că au nevoie de ajutor în această perioadă.
Fiecare poveste înseamnă o contribuție de 100 kWh pentru persoana nominalizată, fără să îi coste nimic. Singura condiție pentru a beneficia de energia donată este ca beneficiarul să fie abonat E.ON, pentru gaz sau energie electrică. Cantitățile donate vor fi ulterior scăzute din facturile fiecărui beneficiar.
Numele și datele de contact ale persoanelor nominalizate nu vor fi făcute publice, iar nominalizările și poveștile aferente vor putea fi trimise fie printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook “Dăruiește Lumină”, fie printr-un email la adresa office@daruiestelumina.ro
Cea de-a șaptea ediție a campaniei „Dăruiește Lumină” se derulează în perioada 1 – 20 aprilie 2020.
Despre „Dăruieşte Lumină”
Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii.
În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000 kwh.
La ultima ediție, cea din decembrie 2019, E.ON a contribuit cu 200.000 kWh pentru 10 instituții sociale din toată țara.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000.