Compania Bosch furnizează echipamente pentru industria auto încă din anul 1887. În acel an, la cererea unui client, Robert Bosch, electrician şi specialist în mecanică fină, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a construit un produs ce avea să joace un rol important în industria auto – un dispozitiv de aprindere cu magnetou pentru motoarele staţionare. Robert Bosch nu anticipase că acesta va reprezenta o piatră de hotar pentru tânăra sa companie. Bosch nu numai că a produs dispozitivul, dar l-a şi îmbunătăţit. Ideea îmbunătăţirii continue avea să devină astfel unul dintre principiile după care Robert Bosch s-a ghidat toată viaţa.
În 1897, Bosch a instalat acest dispozitiv pe un autovehicul cu trei roţi pentru a vedea dacă este adecvat utilizării 
cotidiene pe autovehicule. Acest sistem greoi a devenit unul dintre principalele produse fabricate de companie. Magnetoul de înaltă tensiune cu bujie cu scânteie, lansat cinci ani mai târziu, a transformat compania Bosch într-un furnizor de echipamente auto de renume naţional şi internaţional. Sistemele de aprindere au continuat să fie dezvoltate, reprezentând acum o parte din sistemele complexe de gestionare a motorului. Dar un lucru a rămas la fel. Chiar şi astăzi, o scânteie aprinde amestecul aer-carburant, făcând posibilă funcţionarea motoarelor cu aprindere prin scânteie.
„… nimic nu este întâmplător”
„Acea întâlnire este o dovadă a faptului că nimic nu este întâmplător”. Astfel descrie Theodor Heuss, biograful lui Robert Bosch, acea zi de vară a anului 1887 când Bosch a câştigat o comandă pentru un dispozitiv de aprindere cu magnetou destinat motoarelor staţionare. Şi pe bună dreptate: acest produs marchează evoluţia încununată de succes a companiei Bosch. În 1897, Robert Bosch a reuşit să reproiecteze dispozitivul astfel încât să poată fi utilizat pe un vehicul autopropulsat cu trei roţi, creând primul sistem de aprindere destinat automobilelor. În acea perioadă a pus temelia evoluţiei globale a companiei sale.
Cu permisiune oficială
Totul a început în toamna anului 1886. Pregătirile pentru deschiderea „Atelierului de mecanică fină şi inginerie electrică” au fost finalizate la data de 11 noiembrie. Robert Bosch, împreună cu directorul fabricii şi ucenicul său erau pregătiţi să intre în afaceri. Dar lipsea un element cheie: Bosch nu primise încă permisiunea oficială de a deţine un atelier. În micul regat Württemberg, monarhii Karl şi Olga aveau grijă să fie respectate întotdeauna procedurile corespunzătoare.
Sediul din curte dotat cu telefon
Intrarea în atelierul închiriat de Bosch se afla în curtea de la adresa 75b Rotebühlstrasse, la doar câteva sute de iarzi sud-vest de centrul Stuttgartului. Sediul era format din două camere de lucru şi un mic birou. Rotebühlstrasse era un bulevard mărginit de platani. Cei care intrau pe bulevard dinspre atelier puteau vedea biserica Sf. Ioan vizavi. Această biserică fusese terminată cu unsprezece ani înainte şi era situată lângă un lac idilic, Feuersee, creat ca rezervă de apă în caz de incendiu. Atelierul se afla într-o zonă cu clădiri de locuinţe cu trei şi patru etaje cu vedere la stradă, atelierele fiind situate în curţile din spatele acestor clădiri. Era un mic univers agitat cu zeci de afaceri mici şi ambiţioase, exact ca atelierul lui Robert Bosch.
Încă de la început, tânărul antreprenor nu a ezitat să facă investiţii dacă acestea păreau a fi profitabile pe termen lung. Spre exemplu, a închiriat un telefon la preţul de 150 de mărci germane pe an. Un muncitor calificat al companiei Bosch câştiga aproximativ 80 de mărci pe lună, deci telefonul era un echipament costisitor.
O comandă ca oricare alta
Atunci când Robert Bosch a fost abordat de către un client în vara anului 1887, fiind rugat să construiască un dispozitiv de aprindere cu magnetou pentru un motor staţionar, a fost vorba doar de o comandă ca oricare alta. Bosch nu avea încă un domeniu clar de activitate, ocupându-se cu instalarea, repararea, efectuarea lucrărilor de întreţinere şi de service şi construirea echipamentelor solicitate de clienţii săi. Singura condiţie pe care o impunea era ca lucrările să fie în domeniul mecanicii fine sau al ingineriei electrice. Bosch îşi descria astfel domeniul de activitate într-un anunţ publicitar dintr-un ziar apărut în februarie 1887: „Telefoane, telegrafe. Testare şi instalare profesionistă a paratrăsnetelor. Instalare şi reparaţii echipamente electrice şi lucrări de mecanică fină de orice tip.”
Contractul pentru dispozitivul de aprindere cu magnetou a fost semnat cu Schmehl & Hespelt, o companie cu sediul la Möckmühl, Württemberg. Motorul staţionar pentru care fusese comandat dispozitivul de aprindere cu magnetou era tipul utilizat în general în acea perioadă pentru alimentarea strungurilor şi a altor utilaje de producţie sau pentru a genera energie electrică. Aceste motoare erau foarte răspândite, astfel încât producţia dispozitivului de aprindere cu magnetou promitea să devină un sector principal de activitate, mai ales datorită faptului că fiabilitatea dispozitivului Bosch ajunsese binecunoscută.
Mici succese şi eşecuri
Preţul primului dispozitiv era unul substanţial, 216 mărci şi 50 de pfennigi, iar în anul 1887 a fost produs un singur exemplar. Treptat, dispozitivele au început să se bucure de un succes modest: din cifra totală de vânzări, de aproximativ 9000 de mărci germane, înregistrată în anul 1889, circa o şesime provenea din „articole fabricate”, denumirea sub care erau menţionate dispozitivele de aprindere cu magnetou în registrele contabile Bosch. Până în anul 1891, acestea reprezentau aproximativ 60% din vânzările în valoare de 25.000 de mărci. La prima vedere, produsul părea a fi devenit o bază solidă pentru afacerile companiei. Cu toate acestea, traiectoria companiei era marcată în continuare de urcuşuri şi coborâşuri. Deşi Bosch îşi construise o bază de clienţi, comenzile continuau să fie extrem de imprevizibile. În 1892 a fost nevoit să concedieze 22 dintre angajaţii săi. Anul următor a reuşit să-i angajeze din nou pe majoritatea acestora, dar compania continua să se lupte pentru a supravieţui, încăpăţânarea fondatorului fiind singurul element care l-a făcut să reziste tuturor dificultăţilor.
La liman
În 1896, Bosch a sărbătorit producerea dispozitivului de aprindere cu magnetou cu numărul o mie cu o masă la un restaurant din valea râului Rems, la est de Stuttgart. În sfârşit, anii cei mai grei se încheiaseră pentru Robert Bosch – anii în care fusese în pragul falimentului şi pe care el însuşi avea să îi descrie ca „haos”. Este interesant că această schimbare de situaţie nu s-a datorat dispozitivului de aprindere cu magnetou pentru motoare staţionare, ci activităţilor de instalare aflate în plină creştere. Deşi astăzi sunt considerate a fi prima piatră de hotar în istoria produselor Bosch, dispozitivele de aprindere cu magnetou au avut un rol hotărâtor abia mai târziu, când Bosch le-a utilizat pentru echiparea automobilelor, în 1897. De atunci, situaţia a luat o turnură complet diferită. Afacerile au mers atât de bine încât Robert Bosch şi-a putut permite să construiască o fabrică în anul 1901. Şi, aproape zece ani mai târziu, când a fost produs dispozitivul de aprindere cu magnetou cu numărul un milion, compania avea deja 5000 de angajaţi. Dar cine ştie? Fără acea mică comandă din Möckmühl, în vara anului 1887, probabil că niciunul dintre aceste evenimente nu ar fi avut loc vreodată.
