CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, o numește pe Andreea Odovîncă în funcția de Director Financiar (CFO), pentru România. Ea va fi responsabilă pentru asigurarea eficienței funcției financiare, a calității informațiilor furnizate de departamentul pe care îl conduce, precum și pentru managementul performanței și dezvoltarea personalului.
Andreea Odovîncă va fi direct implicată în definirea strategiei menită să îmbunătățească performanța companiei și va oferi o perspectivă financiară asupra inițiativelor de dezvoltare. Aceasta are o carieră impresionantă care se întinde pe 17 ani, iar cea mai recentă funcție ocupată a fost cea de Financial Manager pentru Skanska Romania, timp de peste doi ani. Înainte de colaborarea cu Skanska, Andreea Odovîncă a activat trei ani și jumătate pe aceeași poziție, cea de Financial Manager, în cadrul retailer-ului Kaufland Romania. Experiența sa profesională include, de asemenea, 12 ani petrecuți în sectorul bancar.
“Suntem încântați că Andreea, un profesionist experimentat, s-a alăturat echipei CTP din România. Ne aflăm într-un proces continuu de creștere, iar ea va juca un rol important în implementarea strategiei de dezvoltare, alături de restul echipei noastre talentate. Andreea are abilități foarte bune de coordonare și cunoștințe solide în conducerea departamentelor financiare ale unor companii importante din domenii ca retailul și construcțiile. Apreciez capacitatea ei profundă de înțelegere a pieței imobiliare și sunt ferm convins că modul ei de lucru și calitățile de care dă dovadă se potrivesc perfect echipei și proiectelor noastre”, a declarat Robert Pitt, Director de Operațiuni (COO) al CTP.
“Sunt nerăbdătoare să îmi valorific experiența pentru a ajuta la realizarea planurilor CTP, de creștere la nivel național, și pentru a sprijini clienții în atingerea succesului în afacerile lor. Consider că CTP este una dintre cele mai dinamice companii din sectorul logistic și admir pasiunea și dedicarea colegilor mei. Îmi doresc să joc un rol activ în această companie, ale cărei valori le admir cu adevărat”, a adăugat Andreea Odovîncă, Director Financiar (CFO) al CTP România.
La finalul anului 2017, CTP a început un proces extins de consolidare a echipei de management, la nivel local, pentru a sprijini dezvoltarea afacerii. Echipa CTP România are, în acest moment, 60 de membri care sunt implicați în întregul ciclu al dezvoltării de proprietăți, de la achiziția terenului, până la construcție, finanțare și administrarea proprietăților.