peste 100 milioane euro în proiecte industriale
CTP Invest România, subsidiara liderului din Cehia pe piaţa spaţiilor industriale şi de depozitare, va dezvolta pe piaţa locală trei proiecte industriale.
Dezvoltarea pentru primul proiect, situat in Borş – Oradea, va începe în prima parte a anului 2008, primele module închiriabile urmând să fie livrate până la sfârşitul anului. Pentru cel de-al II-lea proiect, situat în zona Piteşti, prima etapă a proiectului va fi finalizată cel tarziu în a II-a jumătate din 2009. Al III-lea proiect, dezvoltat în zona Cluj, va dezvolta primele module închiriabile până la sfârşitul lui 2009.
Valoarea cumulată a investiţiei pentru cele trei proiecte este de peste 100 milioane euro. Această sumă reprezintă 13% din totalul investiţiilor pe care compania intenţionează să le dezvolte în următoarea perioadă în Europa Centrală şi de Est. CTPark Borş este dezvoltat pe drumul european E60, la 8 km de centrul Municipiului Oradea, decizia de a dezvolta proiectul în această zonă fiind legată de resursele de forţă de muncă existente în regiune şi apropierea faţă de autostrada Debrecen – Budapesta – Viena. Suprafaţa totală a parcului este de aproximativ 7 ha, în timp ce aria construită în prima etapă va fi de peste 34.000 mp, suprafaţa modulelor închiriabile variind între 1.150 mp şi 10.368 mp.
CTPark Piteşti va avea peste 24 ha, suprafaţa construită la finalizarea întregului proiect fiind de peste 100.000 mp, în prima etapă fiind livraţi peste 31.680 mp suprafaţă construită.
Principalii clienţi ai CTP Invest sunt producători sau agenţi industriali din industria producătoare de componente auto, IT, electronică, precum şi operatori logistici.
“Pentru dezvoltarea proiectelor din România, CTP Invest a achiziţionat până în prezent peste 60 ha teren. Suprafeţele construite se vor livra gradual, depinzând de ritmul de absorbţie al pieţei. Având în vedere mărimea proiectelor dezvoltate, primul parc industrial de dimensiuni mari ar putea fi finalizat integral în circa trei ani”, spune Laurenţiu Cătălin Hanu, Business Development Manager CTP Invest.
Proiectele din România sunt parte din reţeaua dezvoltată sub marca CTPark Network, un concept unic de parcuri industriale şi de afaceri, amplasate în locaţii strategice. Toate proprietăţile sunt proiectate, construite şi întreţinute de către CTP, fiind realizate prin finanţare proprie.
CTP Invest a intrat pe piaţa din România la sfârşitul lui 2006, odată cu decizia acţionarilor de a se extinde pe piaţa Europei de Est. În prezent CTP Invest are 25 de parcuri industriale şi logistice în zona Europei Centrale si de Est. CTP Invest are peste 1,2 milioane mp proprietăţi construite şi un portofoliu de terenuri însumând 6,5 milioane mp. Investiţiile totale din zona Europei Centrale depăşesc 1 miliard euro, CTP având o cotă de piaţă de 53% din totalul dezvoltărilor industriale din Republica Ceha (peste 80% din proprietăţile industriale situate în afara oraşului Praga). Printre cei mai importanţi clienţi la nivel european se numără: Acer, BenQ, Bridgestone, Citybank, Danone, DHL, Goodyear, Hyundai, Lufthansa, Panasonic, TNT, UPS.
{mosloadposition user10}