Duminică, la “Totul e permis”, Daniela Crudu și Cătălin Bordea vor dansa în Lacul lebedelor! Având pe ei costume “de lebăduțe”, cei doi căpitani de echipă vor baleta alături de colegii lor Vladimir Drăghia și Andrei Duban, respectiv Ana Odagiu și Andrei Ștefănescu (Alb Negru), pe un fragment din “Lacul lebedelor”, de P.I.Ceaikovski. Sarcina lor este să danseze în așa fel încât telespectatorii să vadă cât mai multe elemente spectaculoase în scurtul lor program artistic.
Cu acest prilej, Andrei Duban s-a autodeclarat “o lebădă peste care nu a trecut criza”, cu referire la kilogramele sale, Crudu s-a distribuit în rolul lebedei negre, iar Drăghia în cel al lebedei împăiate. Baletul improvizat de concurenți va fi încărcat de neprevăzut: lebăda Bordea îi sare în spate lebedei Andrei Ștefănescu, Drăghia face piruete și se prăbușește sub Daniela Crudu iar, la final, lebăda Duban primește un picior în cap de la lebăda Crudu, în timp ce amândoi îi sar în brațe lebedei Drăghia. “Felicitări, ați fost praf!”, le-a apreciat talentul prezentatorul Cosmin Seleși. “Ce lebede suave!”, se minunează și Lora, concurenta care a urmărit proba de pe margine. “Mamă, ce picior în cap i-ai dat lui Andrei”, mai spune și Rocsana Marcu, adresându-se Danielei.
Care echipă de lebede a impresionat publicul, vedeți duminică, 2 februarie, de la ora 20.30, la “Totul e permis”, numai la Antena 1.