Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cruciada copiilor / La Croisade, o comedie captivantă cu Louis Garrel și Laetitia Casta despre noile generații în fața schimbărilor climatice, din 12 august în cinema

Cruciada copiilor / La Croisade

Prezentat la Cannes în secțiunea Cinema for the Climate, Cruciada copiilor / La Croisade, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

Regizorul și actorul Louis Garrel, alături de partenera sa de viață, Laetitia Casta, și Joseph Engel, actorii cu care a lucrat și la lungmetrajul său anterior, Un om fidel / A Faithful Man (2018), revine cu un film descris de reprezentanții festivalului de la Cannes drept „O ficțiune în care copiii preiau inițiativa pentru a proteja planeta. O poveste a anticipării, în egală măsură urgentă, amuzantă și încântătoare. O poveste a înstrăinării adulților față de preocupările copiilor, care vor să-și salveze viitorul”.

Cruciada copiilor / La Croisade

Abel (Louis Garrel), Marianne (Laetitia Casta) și fiul lor Joseph, în vârstă de 13 ani, locuiesc în Paris. Existența lor cotidiană este zguduită atunci când Abel și Marianne descoperă că Joseph a vândut în secret numeroase obiecte de valoare din casă. Ei află în curând că nu doar Joseph a făcut asta, ci mulți alți copii din întreaga lume, pentru a finanţa un misterios proiect verde în Africa. Misiunea lor este să salveze planeta.

Ideea filmului a venit de la Jean-Claude Carrière, scriitor, scenarist și dramaturg, decedat în 2021, cu care Louis Garrel a lucrat și la filmul său anterior, Un om fidel, și alături de care a scris scenariul pentru Cruciada copiilor: „Eram cu Jean-Claude într-un avion care se întorcea de la New York, când mi-a spus că are o idee foarte bună pentru o scenă. Ajunși în Paris, mi-a citit scena, care mai târziu avea să devină prima scenă a filmului. În fine, după ce mi-a citit-o, i-am zis „Dar nu e firesc” … copii pasionați de probleme de mediu? Mi s-a părut genul ăla de idee pe care adulții o plantează în capul copiilor, m-a deranjat, nu părea natural. Evident, am vorbit despre asta cu prietenii, le-am citit scena, iar ei, ca și mine, au spus că nu sună a ceva obișnuit. Jean-Claude s-a supărat puțin, era atât de sigur de el, de ideea lui. Trei luni mai târziu aveam să văd la televizor o adolescentă din Suedia care intrase în greva foamei. Ea a decis să ia atitudine, nemaiputând să suporte faptul că nimeni nu face nimic în ceea ce privește problemele de mediu. Era Greta Thunberg. L-am sunat pe Jean-Claude: „Te uiți la TV?”, l-am întrebat. Încă nu văzuse știrea. I-am zis că practic povestea imaginată de el se întâmplă.”

Cruciada copiilor / La Croisade a fost scris și filmat înainte de pandemie, cu excepția unei singure scene, filmată în timpul primului lockdown. Pentru coloana sonoră a filmului, compozitorul Grégoire Hetzel a colaborat cu Orchestra Simfonică din Praga, cu sesiuni de lucru pe Zoom. Imaginea filmului este semnată de Julien Poupard, care a lucrat și la „Divines” (r. Houda Benyamina, 2016) și „Les Miserables” (r. Ladj Ly, 2019).

Cruciada copiilor / La Croisade va avea premiera în cinematografe din 12 august și este distribuit de Independența Film.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.