Crowdfunding-ul este o alternativă de finanțare în plină ascensiune, dar care pentru a se dezvolta, are nevoie de legislație specifică pentru a clarifica modul în care investitorii și societățile interesate pot accesa acest mecanism, avertizează casa de avocatură PeliPartners.
„Vorbim despre un instrument de finanțare participativă ce vine în beneficiul societăților care au nevoie de capital și al investitorilor deopotrivă, care este tot mai utilizat în ultimii ani în România. Cu toate acestea, pentru a se dezvolta ca o alternativă viabilă, accesată la scară largă în beneficiul economiei este nevoie de legislație națională specifică. Aceasta cu atât mai mult cu cât există deja un Regulament european care este în vigoare și este aplicabil și în România”, a explicat Andreea Cărare, avocat senior în cadrul PeliPartners.
La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat Regulamentul (UE) 2020/1503 al Parlamentului și Consiliului European, care-i privește pe furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri. Regulamentul a intrat în vigoare începând cu 10 noiembrie 2021. Pe lângă acesta, legislația internă trebuie să clarifice, printre altele, care este instituția care va supraveghea bunul mers al crowdfunding-ului, dar și să stabilească sancțiunile și condițiile în care vor fi aplicate acestea.
Conform PeliPartners, condițiile de transfer ale părților sociale stabilite prin actul constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată (SRL) ar trebui să fie cât mai puțin restrictive, astfel încât să permită implicarea în crowdfunding. De asemenea, când părțile sociale ale societății țintă ar fi nelichide sau indivizibile, soluția este crearea unui special purpose vehicle (SPV). Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a Regulamentului, utilizarea unui SPV în procesul de crowdfunding, care până acum fusese o practică, se conturează într-o soluție de excepție.
Regimul societăților cu răspundere limitată în procedurile de crowdfunding
Regulamentul introduce o noțiune nouă – „instrumente admise în scopul finanțării participative”, definite ca părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată care nu sunt supuse unor restricții de natură să împiedice efectiv transferul lor, inclusiv restricții privind modul în care aceste părți sociale sunt oferite sau prezentate publicului. Achiziționarea de instrumente admise în scopul finanțării participative reprezintă o formă de finanțare participativă bazată pe investiții.
Raportat la definiția prevăzută de Regulament, nu este clar în ce măsură părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată îndeplinesc condițiile prevăzute pentru a se califica drept instrumente admise în scopul finanțării participative, având în vedere regulile pentru transferul părților sociale prevăzute de legea română.
În prezent, Legea Societăților nr. 31/1990 prevede că transferul părților sociale între asociați este permis, fără a exista restricții în acest sens. Însă, în ceea ce privește transferul către persoane din afara societăţii, acesta este permis numai dacă a fost aprobat de asociaţii reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social, cu excepția cazului în care actul constitutiv prevede altfel.
„Considerăm că o astfel de condiție pentru transfer este o restricție la tranzacționare în cadrul finanțărilor participative, deoarece poate împiedica transferul efectiv al părților sociale prin manifestarea de voință discreționară a asociaților. Prin urmare, pentru ca părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată să poată constitui instrumente admise în scopul finanțării participative, este necesar ca prin actul constitutiv să se deroge de la condiția transferului părților sociale către terți cu aprobarea hotărârii adunării generale a asociaților”, explică Andreea Cărare.
Existența altor restricții sau condiții pentru transfer (precum drepturi de preferință, drag-along, tag-along) are de asemenea impact asupra calificării părților sociale ca instrumente admise în scopul finanțării participative, iar acestea nu vor putea fi achiziționate în scop de crowdfunding.
Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului, pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor în a doua jumătate a anului trecut reia, în mare parte, prevederile Regulamentului cu privire la instrumentele admise în scopul finanțării participative, fără a aduce clarificările pe care le-ar impune nuanțele diferite de reglementare din legislația națională privind societățile.
„Ideal, varianta finală a legii ar trebui să includă prevederi care să coreleze dispozițiile Regulamentului cu cele ale Legii Societăților, prevenind astfel viitoare interpretări arbitrare și contradictorii în practică”, recomandă Andreea Cărare.
Folosirea unui vehicul investițional („SPV”) pentru prestarea de servicii de finanțare participativă
Un alt element important pentru crowdfunding îl constituie reglementarea condițiilor în care este posibilă folosirea unui SPV pentru prestarea de servicii de finanțare participativă bazată pe investiții.
Conform Regulamentului rezultă că utilizarea unui SPV este permisă, ca intermediar între dezvoltatorul de proiect și investitori, numai pentru a facilita dobândirea drepturilor în legătură cu un activ nelichid sau indivizibil, care altfel nu ar putea fi oferit investitorilor. Decizia de a-și asuma o expunere față de respectivul activ-suport le revine exclusiv investitorilor.
Autoritatea Europenă de Valori Mobiliare (ESMA) definește și prezintă câteva criterii orientative și exemple pentru determinarea activelor nelichide și indivizibile. Astfel, un activ este nelichid atunci când nu poate fi convertit cu ușurință în numerar, respectiv este indivizibil atunci când nu poate fi transformat ușor sau rapid în componente mai mici cu o valoare mai mică.
„Soluția ar fi utilizarea unui SPV, organizat ca societate cu răspundere limitată, ca activ-suport pentru dobândirea participațiilor în societatea țintă. Deși atât în cazul activului principal, cât și în cazul celui suport, conceptul de referință este partea socială, credem că există totuși cazuri în care interpunerea unui SPV între investitori și dezvoltatorul de proiect este utilă și justificată”, a completat Andreea Cărare.
Astfel, dacă prețul de subscriere al părților sociale ale societății-țintă este unul ridicat, ar trebui permisă facilitarea investiției prin intermediul unui SPV ale cărui părți sociale să fie subscrise la o valoare mai accesibilă investitorilor, întrucât activul principal îndeplinește criteriile pentru a fi calificat ca activ indivizibil. Totodată, în măsura în care transferul părților sociale ale societății-țintă ar fi supus unor condiții restrictive, activul devine unul nelichid și ar trebui permisă interpunerea unui SPV, care să îndeplinească criteriile unui instrument admis în scopul finanțării participative.
„Caracterul nelichid și indivizibil al activelor nu trebuie să fie intrinsec, obiectiv, ci poate rezulta și din acordul părților, în virtutea libertății acestora de a contracta. O interpretare contrară ar avea efecte economice și juridice absurde, împiedicând în mod artificial prestarea serviciilor de finanțare participativă cu privire la societăți ale căror părți sociale au o valoare de subscriere ridicată sau cu privire la care există restricții la transfer rezultate din tranzacții anterioare”, conchide Andreea Cărare.
