Asociația Pădurea Copiilor va organiza, în perioada 3-4 noiembrie 2018, cea de-a zecea ediție a Crosului Pădurii Copiilor, cel mai mare eveniment caritabil de alergare organizat în România în sprijinul unui proiect de mediu. Evenimentul va avea loc în Parcul Tineretului și va conține probe de 5, 10 și 15 km individual, 5 km x 3 ștafetă, cursa familiei de 1 km și curse pentru copii, de 500 și 1000 m.
„Crosul Pădurii Copiilor este un eveniment de comunicare și fundraising în cadrul căruia promovăm cauza împăduririlor și strângem fonduri pentru noi păduri. Este singurul eveniment care se adresează unui public atât de larg, prin comunicarea evenimentului și participare”, declară Teodora Pălărie, președintele Asociației Pădurea Copiilor.
Echipa Pădurea Copiilor a pregătit și pachete cu iz de basm pentru companiile care vor să se alăture cauzei crosului. Astfel, firmele pot opta pentru ofertele Degețel, Greuceanu, Cosânzeana sau Harap-Alb și vor beneficia de locuri gratuite la cros, la antrenament sau speech motivațional de la un alergător campion, dar și numeroase posibilități de branding.
La ediția din acest an sunt așteptate circa 3000 de persoane, cei interesați se pot înscrie, până la data de 20 octombrie 2018, accesând următorul link-ul: https://www.crosulpadurii.ro/bucuresti/formular/.
Ediția de anul trecut a crosului a adunat, în Ploiești și București, peste 1200 de persoane și a îmbinat petrecerea timpului în natură cu sportul și relaxarea pentru întreaga familie. Cele două zile dedicate activităților în inima naturii s-au încheiat cu strângerea fondurilor suficiente pentru îngrijirea celor 389.800 de puieți, plantați deja.
La cele 9 ediții anterioare ale Crosului Pădurii au participat aproape 7000 de alergători, strângăndu-se fonduri pentru plantarea și îngrijirea a 470.000 de puieți. Printre personalitățile și persoanele publice care au susținut cauza acestui eveniment se numără Dacian Cioloș, Andrei Roșu, Cristina Pașca Palmer sau Adrian Curaj.
Proiectul „Crosul Pădurii Copiilor” este o inițiativă a Asociației Pădurea Copiilor. Pădurea Copiilor a pornit ca un program de împădurire a Regiunii Sud-Muntenia și a evoluat către o asociație care vizează educația de mediu, eco-inovația, dezvoltarea armonioasă a comunităților aflate în dificultate, și fundraising-ul prin evenimente sportive. Printre reușitele asociației se numără înființarea a 64 hectare de pădure, în beneficiul a 10 comunități din Regiunea Sud-Muntenia, formate din peste 230.000 de persoane, 9 ediții ale evenimentului Crosul Pădurii Copiilor și finanțarea dezvoltării unui utilaj de plantare puieți forestieri românesc. Obiectivul asociației pe termen lung este de a face împăduriri în peste 100 de comunități din Regiunea Sud-Muntenia până în anul 2030, adică 18% din totalul Regiunii.