Antoni Casas Ros
Editura Vellant
“Nașterea mișcării, primul Cronicar:
În 2006, în timpul revoltelor de la periferia pariziană, MX, elev englez în vârstă de 17 ani, pasionat de politică, își dă seama că CNN, „cel mai mare canal de informație din lume”, este incapabil să facă o hartă realistă a Franței. Pune la îndoială competența canalelor media, înțelegerea lor secretă cu puterea, și decide să lanseze un site în care Cronicarii ar fi tineri, independenți, preciși și rapizi.” (pp. 24-25)
“Cronicari OFERĂ O IMAGINE EXACTĂ, SUBIECTIVĂ ȘI LIBERĂ A SFÂRȘITULUI UNEI CIVILIZAȚII. AI INTRE 13 ȘI 27 DE ANI, POȚI DEVENI CRONICAR” (P. 24)
Antoni Casas Ros propune un viitor în care lumea este guvernată de sisteme dictatoriale. Media nu reflectă în mod obiectiv realitatea, așa că tinerii sunt cei care decid să ia măsuri. Ei sunt cei care se opun dictaturii, cei care vor altceva. Ei sunt cei dispuși să facă sacrificiul suprem pentru libertate, pentru mai bine.
Volumul devine astfel o colectie de asemenea relatări ale tinerilor reporteri. Rând pe rând, tineri diferiți, cu un scop comun, oferă o imagine realistă a situațiilor din lumea întreagă. Cronicarii sunt o organizație bine pusă la punct. Aveai trei șanse pentru a fi acceptat, trei încercări. Dacă toate cele trei articole trimise (trebuia să fie trimise la maxim trei ore de la evenimentul pe care îl surprindeau) sunt refuzate, nu mai puteai spera să devii Cronicar. Dacă erai acceptat însă, urma să ai o seamă de avantaje – călătorii plătite, acces la echipamentele necesare etc. – și posibilitatea de a călători pentru a informa lumea.
Ținând cont de tot ceea ce fac tinerii în lupta lor, nu poți, citind cartea, să nu te întrebi: tu cât de departe ai merge pentru apărarea libertății?
Pierre Assouline spune, în Le Monde, că autorul este unul de urmărit și că are un talent impresionant. „Cronicile ultimei revoluții” este un roman care poate șoca, un volum interesant din perspectiva temei și a stilului, o carte care invită la a medita asupra temei puse în discuție mult după terminarea lecturii.