In 2010 capitalul uman va reprezenta resursa cea mai importanta pentru companiile care activeaza in domeniul automatizarilor industriale. Pe fondul crizei financiare din 2009, in industria automatizarilor se resimte acut nevoia de specialisti. Companiile din domeniu cauta ingineri seniori, project manageri cu 10–15 de ani de experienţă, in general oameni cu varsta peste 40 de ani, specializati in special in electronica, IT, mecanica, electricitate, chimie sau energie.
“Nevoia de specialisti in automatizari se face simtita peste tot in lume, nu numai in Romania. In 2010 automatizarile vor juca un rol cheie la nivel global, prin faptul ca vor adauga valoare proiectelor si vor face posibila dezvoltarea de produse noi.”, explica Ion Andronache, presedintele Syscom 18, companie care livreaza sisteme integrate in domeniul automatizarilor industriale.
Sistemele de automatizare sunt astazi adevarate depozite de cunostinte si informatii, fiind critice pentru operatiuni. Functionand ca platforme pentru imbunatatirea continua a proceselor si pentru schimbare, sistemele de automatizare evolueaza continuu, permitand monitorizarea erorilor generate de diverse accidente. Sistemele de automatizare sunt interdependente, reprezentand o colectie de componente reunite intr-un ansamblu tehnic menit sa asigure functionalitatea dorita. De obicei, aceste sisteme integreaza o varietate de subsisteme disparate, fiecare cu structuri unice de date si interoperabile, astfel incat schimbul de informatii sa se efectueze eficient.
Cauzele crizei de specialisti in domeniul automatizarilor industriale sunt legate atat de stagnarea proiectelor si scaderea investitiilor anul trecut, cat si de oportunitatea angajarii cu usurinta in Europa de Vest sau SUA. Compania Syscom 18 are 150 de angajati, dintre care 80 au studii universitare de specialitate. „In ultimii 6-7 ani am facut anagajari masive. Luam in calcul un parteneriat de lunga durata cu angajatii nostri. Dorim sa investim in ei si asteptam rezultate pe masura, competenta, responsabilitate si fidelitate. Din acest motiv, pe timpul crizei, principalul nostru obiectiv a fost mentinerea colectivului de specialisti. Le asiguram traininguri de specialitate in tara sau in strainatate. In general angajam specialisti prin recomandari; rareori apelam la firme de recrutare personal.”, spune Ion Andronache.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}