In urma participării la ediția din 2013, ca moderator al seriei de conferinte „Samuel Beckett“, și ca o recunoaștere a activității sale în zona cercetării teatrale, conf. univ. dr. Octavian Saiu a fost invitat să susțină o conferință în programul oficial al Festivalului Internațional de la Edinburgh – ediția 2014. Titlul prezentării sale a fost „War, Avant-garde, and the Theatre“.
Evenimentul a avut loc luni – 11 august, în cadrul sesiunii care da titlul Festivalului Internațional de la Edinburgh de anul acesta: „Culture and Conflict“. Moderată de profesorul Randall Stevenson de la Universitatea din Edinburgh, conferința a fost urmată de un dialog între Octavian Saiu și Robyn Marsack, directorul Bibliotecii Naționale de Poezie a Scoției. Sesiunea a fost apreciată de un public format din oameni de teatru, critici literari, cadre universitare și spectatori prezenți la evenimentul care rămâne, de șaizeci și șapte de ani, cea mai importantă manifestare de artele spectacolului din lume. Prezența conf. univ. dr. Octavian Saiu la Edinburgh a fost sprijinită și în acest an de Institutul Cultural Român.