Brandient anunță numirea Cristinei Micu la conducerea locală a companiei, în funcția de Managing Director România, efectiv cu 15 Octombrie 2018.
Dezvoltarea companiei a impus crearea acestei poziții, pentru prima dată în istoria sa de 16 ani — iar Aneta Bogdan va conduce mai departe din poziția de CEO / Managing Partner grupul Brandient, cu precădere proiectele de consultanță strategică, cele internaționale, precum și dezvoltarea Brandient Asia (Singapore).
Cristina Micu aduce în Brandient una dintre cele mai autentice și convingătoare experiențe profesionale de marketing și comunicare pe piața locală, după mai mult de o decadă ca Director Marketing & Customer Strategy pentru ING Bank România — și cu o notabilă experiență anterioară de brand management în Nestle România și în antreprenoriat local. Noua poziție este rezultatul reputației sale profesionale și personale remarcabile, dar și o reflectare a stadiului Brandient de creștere și transformare.
„După 20 de ani de carieră în managementul marketingului și al comunicării comerciale și corporate, sunt pregătită să fac trecerea în consultanța de business. Am considerat că Brandient, cu impecabila sa reputație locală și internațională, îmi poate oferi cadrul de dezvoltare profesională și relaționările umane pe care le caut în acest moment.” — Cristina Micu, Managing Director Brandient România
„Cristina vine ca un fel de răsplată pentru cei 16 ani de viziune și diligență investiți de mine, Kit, Mihai și colegii noștri în construirea unei reputații profesionale solide. Suntem onorați și recunoscători, și alături de Cristina nu putem fi decât optimiști cu privire la viitorul companiei noastre.” — Aneta Bogdan CEO Brandient